8 aplicatii pentru Twitter

Nu imi mai aduc aminte cand am auzit pentru prima data de Twitter. Cu siguranta eram in Canada, pentru ca mi-am deschis contul meu de Twitter in data de 20 Noiembrie 2007.

Sincer sa fiu nu m-a pasionat deloc. Dar deloc. De altfel cred ca nici una dintre retelele sociale (LinkedIn, FaceBook, etc) in care am cont nu m-a pasionat “din prima”. In cazul Twitter, a durat mai mult ca de obicei. Cred ca cel mai dificil mi-a fost sa inteleg cum vine chestia asta cu “sa urmaresti diversi oameni”.

Din iunie 2008, cand am revenit in Romania am luat treaba asta cu Twitteru’ mult mai in serios, si dupa putina practica a inceput sa imi si placa, sa descopar lucruri noi si sa gasec oameni care spun lucruri minunate.

In fiecare zi aflu cate ceva de pe Twitter. De exemplu stiati ca Demi Moore are cont de Twitter? Da. Si l-a deschis in urma cu cateva zile. mai precis pe 26 ianuarie 2009. Si Ashton Kutcher, sotul lui Demi are cont de Twitter de pe data de 16 ianuarie 2009. Intre cei doi, si cu ajutorul userilor, chiar s-a incins o mica competitie de genul “hai sa vedem care strange mai multi followeri”. Sa vedem cum evolueaza.

… In orice caz, nu despre Demi sau Aston vroiam sa va vorbesc.

Twitter este in perioada in care (iarasi) prinde aripi. Atentia pe care utilizatorii o dau retelei sociale creste pe zi ce trece. Conform datelor alexa.com, rank-ul site-ului a crescut cu aproape 80% in ianuarie 2009 fata de luna precedenta. Azi site-ul se afla pe locul 599 in topul site-urilor la nivel mondial.

Ecolutia twitter.com in ultimul an

Nu cred ca poti sa spui ca stii totul despre Twitter. Utilizand insa zilnic serviciul aflii chestii noi si incet incet ii descoperi secretele. De fapt este un serviciu? Se zice ca Twitter este o platforma de MicroBloging. Nu stiu. Sigur va pot spune ca este o “chestie” minunata.

Daca nu aveti cont pe Twitter … incercati. Merita. 

Folosind Twitter, interactionand cu diversi oameni pe bloguri si pe Twitter, am aflat despre diversele servicii sau aplicatii care exista pe net si pe care le poti folosi pentru a te perfectiona / educa / ajuta in ale twitterelii.

Incerc sa enumar cateva din toate aceste aplicatii, pe care eu le-am folosit, si pe care le consider utile. Evident ca exista mult mai multe aplicatii, despre care probabil ca nici macar nu am auzit. Chiar pe site-ul twitter.com se afla o zone de aplicatii in care sunt prezentate cateva dintre acestea. Exita chiar si un wiki “Twitter fun“. Depinde cat timp ai la dispozitie. 

Pe foarte scurt … 8 aplicatii care va pot fi folositoare in ceea ce priveste Twitter.  

  1. TweetDeck
    Zilnic descoperi oameni interesanti pe care sa ii urmaresti, care spun lucruri inteligente sau care ofera linkuri care te ajuta sau te tin la curent cu informatii despre activitatea ta zilnica. Cand ajungi la un numar mai mare de oameni pe care ii urmaresti, mai ales daca unii dintre ei posteaza frecvent sau foarte frecvent, nu mai esti capabil sa faci fata la volumul mare de informatii. In acest moment simti nevoia sa iti structurezi cumva oamenii pe care ii urmaresti.
    Pentru mine aceasta structurare se imparte in: persoane din Romania, cu care ma cunosc mai mult sau mai putin personal, si cu care interactionez direct si frecvent si oameni din afara tarii, care spun sau partajeaza lucruri cool, dar care fie posteaza foarte mult fie sunt mult mai numerosi. TweetDeck iti ofera posibilitatea sa-ti imparti “urmaritii” pe grupuri.
    Astfel aplicatia imparte tweet-urile primite pe coloane si poti astfel sa vezi tweet-urile care ti se adreseaza direct (direct messages), sau care raspund unui alt tweet al tau (replies)  sau mesaje venite doar de la persoanele pe care le-ai ales tu (grupurile). 
  2. Qwitter
    Orice faci pe lumea asta, nu poti sa placi tuturor. Si mai mult decat atata, nu toata lumea care iti da “follow” pe Twitter, va continua sa te urmareasca mereu. La un moment dat, anumiti followeri ai tai se pierd pe drum, adica iti “dau unfollow”. Cand acest lucru se intampla, e bina sa stii, sa incerci macar sa intelegi de ce acei oameni au plecat si nu mai sunt interesati de ceea ce spui.
    Qwitter este o aplicatie externa care urmareste contul tau de Twitter si te anunta cand cineva nu te mai urmareste (asta e partea buna). Partea mai putin buna despre Qwitter este ca aplicatia leaga faptul ca cineva nu te mai urmareste de ultimul tweet pe care l-ai scris, lucru care nu este neaparat relevant.
    Oricum ar fi, aflii macar partea importanta. Cine nu te mai urmareste. 
  3. Monitter.com
    Twitter devine pe zi ce trece o comunitate din ce in ce mai mare, atat la nivel international dar si in Romania. Milioane de oameni scriu zilnic mii, daca nu chiar zeci si sute de mii de tweet-uri. Este greu, ba chiar imposibil sa monitorizezi TOT ce se intampla pe twitter … daramite sa mai si reactionezi intr-un fel sau altul.
    Monitter este un serviciu care iti permite sa monitorizezi tweet-uri individuale, pe cuvinte cheie.
  4. Twitscoop.com
    Este tot un tool care intra tot la categoira monitorizare activitatii pe Twitter, dar spre deosebire de Monitter.com, TwitScoop.com analizeaza ce se intampla la modul general pe Twitter si care sunt subiectele “hot” ale momentului.
     Twitscoop 
  5. Twittergallery.com
     Este un website (creat de un roman), care iti ofera posibilitatea sa iti personalizezi pagina ta de pe Ttwitter (www.twitter.com/user_name) in diverse moduri. Evident, personalizarea acestei pagini este posibila si manual, adica cu acea poza pe care tu o vrei, si cu niste culori pe care tu ti le alegi. Cu toate astea, de multe ori vrei sa ai o pagina “cool” dar nu ai timpul necesar sa “ti-o faci” asa cum vrei tu. 
  6. TwitterBerry
    Este o aplicatie pentru BlackBerry prin care poti vedea ultimele update-uri / raspunsuri / mesaje directe primite dar poti si posta tweet-uri noi. Evident ca mai exista si alte aplicatii pentru mobile, in functie de tipul de mobil pe care il folosesti. Mie imi place TwitterBerry pentru ca este usor de folosit, fara functii sau Gadget-uri complicate. 
  7. Twibble
    Twibble este un alt client pentru telefoane mobile. Cel mai des i-am auzit pe cunoscuti ai mei folosind Twibble pentru telefoanele Nokia. Citind la Twibble pe site despre ce stie si cum face produsul, am aflat ca este bun pentru orice telefon Java-en8 aplicatiiabled Smartfone, deci si pentru BlackBerry. In plus fata de TwitterBerry, Twibble ofera celor care te urmaresc si informatii referitoare la pozitionarea ta geografica (prin intermediul GPS-ului). Eu l-am incercat pe BlackBerry dar nu mi-a mers.   
     
  8. TwitterCounter
    TwitterCounte  este o aplicatie care iti arata evolutia numarului de followeri pe care ii ai pe twitter, si in functie de cum a evoluat acest numar in ultima perioada, incearca sa estimeze numarul de followeri pe care ii vei avea in zilele urmatoare. Funny, dar un pic nefolositor din punctul meu de veder. Asa cum v-am mai spus deja cu alta ocazie, nu cred ca numarul de followeri trebuie pus pe primul loc.   

Astea sunt doar cateva din multele aplicatii dezvoltate pentru Twitter, care se bazeaza sau nu pe API-ul oferit de Twitter, dar cred ca, in calitate de nou utilizator de Twitter este un bun “prim pas”.

Voi folositi Twitter?

7 Comments

  • Reply February 2, 2009

    Dana Nicolescu

    Da, folosim. :) Si acum ma inspira “codul de siguranta” care de data asta se numeste “VARZA” si pot spune ca daca nu esti atent pe Twitter te alegi cu o varza de mesaje. De unde si nevoia de Remove. Statusul de pe mess la unii s-a mutat pe Twitter si aici ma refer la categoria aceea “ma plictisesc”, “sunt busy”, etc. E frumos cand se muta cele de pe Twitter pe mess: “mornin’ everyone”, mai ales cand e o ora ca asta… :) Pe Twitter imi place cum la prima ora apare metropotam.ro si spune “7 grade in Bucuresti, putin noros, e posibil sa ploua, buna dimineata”

  • Reply February 4, 2009

    Ce este de fapt Twitter?

    […] ca acest post despre ce si cum este Twitter trebuia scris inainte celui in care va povesteam despre aplicatii pentru Twitter … dar abia acum am  gasit acest scurt filmulet intitulat foarte sugestiv: “Twitter in […]

  • Reply February 5, 2009

    Antonio Eram

    daca doresti poti sa mai adaugi o aplicatie. sms2twitter.ro (din nume este evidet cu ce se mananca). este dezvoltata de noi si oferita gratuit spre utilizare.

    njoy

  • […] pentru o vreme, sa intelegi twitterul si care sunt aplicatiile utile pentru […]

  • […] citestea articolul complet aici […]

  • Reply June 12, 2009

    Nelu Lazar

    La data la care ai scris acest articol, Alex, Tweetvisor.com implinea aproape o luna de lansare. Il poti incerca si pe acesta, in loc de Tweetdeck, doar ca Tweetvisor e in The Cloud ceea ce face posibila portarea configurarilor si grupurilor pe orice computer oriunde in lume. Criticile si sugestiile sunt binevenite :)

  • Reply July 4, 2013

    Ovidiu

    Din pacate in Romania twitter nu a prins la fel de mult ca afara!

Leave a Reply

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image