Rory Sutherland are o expundere de 16 minute la TED Global despre publicitate si valoarea pe care o creaza aceasta.

Rapiti-va 16 minute si “enjoy” …

Astept parerile voastre.

Dupa deja faimoasele Zanul Camatar sau Bodyguarzii Intelectuali … va prezint ultima productie … Intrerupatorul

Enjoy.

In prezentare vorbeam despre faptul ca Chevrolet Tahoe a facut o campanie cu o componenta importanta de social media si user generated content in care a invitat utilizatorii site-ului in cauza sa produca propria lor versiune de spot pentru noul Chevrolet Tahoe. Am vorbit de multe chestii in prezentarea aceea, si am dat si niste cifre despre acea campanie.

… Anyways, cand am terminat ce am avut de spus, si m-am asezat pe scaun, Bogdana mi-a soptit:

“bai, nu sunt de acord cu tine. Userii aia au “trashuit” brandul Chevrolet rau de tot … si nu poti sa consideri campania un success. Le-a afectat prea tare brandul.”

(s-ar putea sa fie o variatie a celor supuse de Bogdana … e din aduceri aminte … voi corecta daca este nevoie)

Hmm … sa fie oare adevarat? Statisticile despre care vorbeam sunt cam asa:

• peste 30.000 video-uri uploadate pe site pe perioada campaniei (si bune si rele)
• multiple articole pe bloguri (mai ales negative) la adresa GM / Chevrolet Tahoe care vorbeau despre faptul ca GM habar nu are sa faca marketing online, ca nu stiu / nu isi dau seama ce li se intampla … etc
• comentarii nenumarate la posturile de pe bloguri
• abia in a doua parte a campaniei au inceput sa apara si ceva articole laudative si pozitive referitoare la succesul campaniei, dintre care cel mai insemnat este cel de pe Advertising Age care a vazut beneficiile campaniei si le-a pus intr-o lumina pozitiva.

Cu toate aste, cateva chestii sunt certe:

• site-ul a inregistrat un trafic recod, mult mai mult decat ar fi putut genera in mod direct orice campanie prin metode traditionale de comunicare online (bannere, emails, adWords, etc)
• pests 60% din vizitatorii site-ului de campania si-au continuat vizita pe site-ul cevrolet.com
• peste 30% dintre acestia au luat legatura mai departe cu un dealer Chevrolet din zona lor

In conditiile astea, putem spune ca toate elementele de web 2.0 si social media au contribuit la cresterea numarului de convesii pe site?

Cand vorbim despre social media, trebuie sa asumam din start ca produsul sau serviciul nostru va putea colecta si feedback negativ.

Intrebarea cheie este daca feedback-ul negativ pe care o companie il primeste in urma unei campanii social media este ceva rau, care trebuie ascuns, moderat, sters … samd.

Voi ce credeti?

Este pentru prima data in istorie cand s-a folosit sintagma “The King is dead. Long live the King”,  sau in versiunea ei franceza “Le Roi est mort. Vive le Roi”. (Limba franceza era limba principala a nobilimii si aristrocratilor englezi)

Dar nu vorbim despre istoria medievala in acest articol. Chiar deloc. Am facut acest intro pentru ca ma framanta de ceva vreme un nou subiect.

Web 3.0

Sa ve explic despre ce este vorba.

In 2005-2007 web 2.0 era buzz-word-ul de pe buzele tuturor. Peste tot se discuta despre transformarea webului dintr-un canal uni-directional de comunicare (web 1.0) intr-un dialog intre companii si utilizatori (web 2.0). Cea mai des intalnita sintagma era “Let’s start the conversation” sau “Join the Conversation”.

2008 pot afirma fara nici o ezitare ca a fost anul in care web-ul 2.0 a atins un prim nivel de maturitate, sau altfel spus tranzitia de la web 1.0 la web 2.0 s-a materializat. Da, nu zic prin asta ca toata lumea prezenta pe web (adica toate companiile) sunt web 2.0. Marea majoritate insa sunt … marea majoritate a celor care conteaza. Dell, Starbucks, Pepsi, Coca-Cola, Vodka Absolut, linii aeriene nenumarate … si multe alte companii pe care cu siguranta le omit.

Am batut ceva drum sa ajungem aici. Noi marketerii (atat clienti cat si agentii), consumatorii … cu totii am incercat sa ne adaptam acestei schimbari.

Ei bine, tocmai in momentul in care ar trebui sa fim victoriosi, bucurosi ca am realizat ce ne-am propus si sa profitam de avantajele pe care acest nivel de comunicare ni-l ofera … exact in acel moment se intampla neprevazutul. Apare (inevitabil dealtfel) o criza economica. Iar noi, marketerii dupa ce ne dezmeticim din zapaceala momentului auzim strigate de tristete si bucurie in acelasi timp.

Web 2.0 is dead. Long live Web 3.0

Da, realizam ce ni se intampla ceva. Nu intelegem insa foarte clar ce, si realizam ca aproape tot ce am invatat in ultimii 3-5 ani trebuie uitat, sau mai bine spus trebuie sa evolueze in mod substantial si rapid.

O luam de la capat. Invatam iar sa comunicam. Youtube nu mai imi place. Cand ajung acolo vreau deja sa gasesc filmulete care ma intereseaza … nu doar cele mai vizualizate filme de pe tot site-ul. Si asta se intampla deja.

Pe Google.com nu ma intereseaza sa gasesc mereu pe locul 1 acelasi site la cautarea dupa “apartamente noi in Bucuresti” Vreau sa vad mai in fata site-urile care ma intereseaza pe mine … si deja eu pot sa contribui la asta. Exista un search wiki. Pot sa comentez, sa il “urc” mai sus sau sa il sterg de tot …

Practic de la faza de comunicare bidirectionala internetul se evolua catre ceea ce vom numi generic Web 3.0. Acest web 3.0 va invata in permanenta ce place si ce nu fiecarui utilizator. Site-urile vor face un profiling permanent si vor afisa fiecarui utilizator informatiile pe care acesta se asteapta sa le vada .

Asa cum Tom Cruise in Mionrity Report muta fisiere pe un mare ecran tactil, asa vreau sa-mi fie si mie disponibila informatia pe web.

Web 3.0, web-ul care a trecut de la faza de comunicare bidirectionala intre advertiser si utilizator la faza in care eu, utilizatorul (consumatorul) am spus ce am avut de spus (in toata era web 2.0), iar el, advertiserul imi ofera exact informatiile, produsele si serviciile pe care le vreau si mai ales asa cum le vreau.

In conditiile astea cum mai comunicam? Cum mai “facem” advertising?

Si ok, sa presupunem pentru un moment ca nu suntem in vara lui 2009, ci la inceput de 2012. Web 3.0 este bine merci, ne-am obisnuit cu el si totul este OK. Stim sa comunicam, stim sa ne descurcam in aceasta noua lume digitala.

Intrebarea de baza pe care mi-o pun eu este:

What’s next?

Suntem in era online, era in care utilizatorul este expus la un mesaj sau informatie si in mai putin de 1 secunda stie daca ii place sau nu.

Via Rares Budac am gasit acest video youtube. M-am uitat la el de 2 ori … si nu stiu unda sa il incadrez:  ”creativitate pura”, “over-selling” sau “minciuna 100%”

Da, in acesta era 100% digitala si care se deruleaza cu viteza luminii e bine, ba chiar indicat sa fim creativi in comunicare … Dar cu ce pret?

Voi ce credeti?

Cu siguranta, unii dintre voi se intreaba adesea: Ce este de fapt acest Twitter? La ce e el bun si de ce este toata lumea atat de “in vrie” dupa el. Foloseste Twitter la ceva?

La acest gen de intrebari iti raspunde filmuletul pe care vi-l propun.

Pe scurt despre filmulet?

• ce este twitter
• cum il folosesc
• la ce este bun

… dar sa nu va stric bucuria de a descoperi Ce este Twitter.

Sincer sa fiu nu m-a pasionat deloc. Dar deloc. De altfel cred ca nici una dintre retelele sociale (LinkedIn, FaceBook, etc) in care am cont nu m-a pasionat “din prima”. In cazul Twitter, a durat mai mult ca de obicei. Cred ca cel mai dificil mi-a fost sa inteleg cum vine chestia asta cu “sa urmaresti diversi oameni”.

Din iunie 2008, cand am revenit in Romania am luat treaba asta cu Twitteru’ mult mai in serios, si dupa putina practica a inceput sa imi si placa, sa descopar lucruri noi si sa gasec oameni care spun lucruri minunate.

In fiecare zi aflu cate ceva de pe Twitter. De exemplu stiati ca Demi Moore are cont de Twitter? Da. Si l-a deschis in urma cu cateva zile. mai precis pe 26 ianuarie 2009. Si Ashton Kutcher, sotul lui Demi are cont de Twitter de pe data de 16 ianuarie 2009. Intre cei doi, si cu ajutorul userilor, chiar s-a incins o mica competitie de genul “hai sa vedem care strange mai multi followeri”. Sa vedem cum evolueaza.

… In orice caz, nu despre Demi sau Aston vroiam sa va vorbesc.

Twitter este in perioada in care (iarasi) prinde aripi. Atentia pe care utilizatorii o dau retelei sociale creste pe zi ce trece. Conform datelor alexa.com, rank-ul site-ului a crescut cu aproape 80% in ianuarie 2009 fata de luna precedenta. Azi site-ul se afla pe locul 599 in topul site-urilor la nivel mondial.

Nu cred ca poti sa spui ca stii totul despre Twitter. Utilizand insa zilnic serviciul aflii chestii noi si incet incet ii descoperi secretele. De fapt este un serviciu? Se zice ca Twitter este o platforma de MicroBloging. Nu stiu. Sigur va pot spune ca este o “chestie” minunata.

Daca nu aveti cont pe Twitter … incercati. Merita. 

Folosind Twitter, interactionand cu diversi oameni pe bloguri si pe Twitter, am aflat despre diversele servicii sau aplicatii care exista pe net si pe care le poti folosi pentru a te perfectiona / educa / ajuta in ale twitterelii.

Incerc sa enumar cateva din toate aceste aplicatii, pe care eu le-am folosit, si pe care le consider utile. Evident ca exista mult mai multe aplicatii, despre care probabil ca nici macar nu am auzit. Chiar pe site-ul twitter.com se afla o zone de aplicatii in care sunt prezentate cateva dintre acestea. Exita chiar si un wiki “Twitter fun“. Depinde cat timp ai la dispozitie. 

Pe foarte scurt … 8 aplicatii care va pot fi folositoare in ceea ce priveste Twitter.  

1. TweetDeck
   Zilnic descoperi oameni interesanti pe care sa ii urmaresti, care spun lucruri inteligente sau care ofera linkuri care te ajuta sau te tin la curent cu informatii despre activitatea ta zilnica. Cand ajungi la un numar mai mare de oameni pe care ii urmaresti, mai ales daca unii dintre ei posteaza frecvent sau foarte frecvent, nu mai esti capabil sa faci fata la volumul mare de informatii. In acest moment simti nevoia sa iti structurezi cumva oamenii pe care ii urmaresti.
   Pentru mine aceasta structurare se imparte in: persoane din Romania, cu care ma cunosc mai mult sau mai putin personal, si cu care interactionez direct si frecvent si oameni din afara tarii, care spun sau partajeaza lucruri cool, dar care fie posteaza foarte mult fie sunt mult mai numerosi. TweetDeck iti ofera posibilitatea sa-ti imparti “urmaritii” pe grupuri.
   Astfel aplicatia imparte tweet-urile primite pe coloane si poti astfel sa vezi tweet-urile care ti se adreseaza direct (direct messages), sau care raspund unui alt tweet al tau (replies)  sau mesaje venite doar de la persoanele pe care le-ai ales tu (grupurile). 
2. Qwitter
   Orice faci pe lumea asta, nu poti sa placi tuturor. Si mai mult decat atata, nu toata lumea care iti da “follow” pe Twitter, va continua sa te urmareasca mereu. La un moment dat, anumiti followeri ai tai se pierd pe drum, adica iti “dau unfollow”. Cand acest lucru se intampla, e bina sa stii, sa incerci macar sa intelegi de ce acei oameni au plecat si nu mai sunt interesati de ceea ce spui.
   Qwitter este o aplicatie externa care urmareste contul tau de Twitter si te anunta cand cineva nu te mai urmareste (asta e partea buna). Partea mai putin buna despre Qwitter este ca aplicatia leaga faptul ca cineva nu te mai urmareste de ultimul tweet pe care l-ai scris, lucru care nu este neaparat relevant.
   Oricum ar fi, aflii macar partea importanta. Cine nu te mai urmareste. 
3. Monitter.com
   Twitter devine pe zi ce trece o comunitate din ce in ce mai mare, atat la nivel international dar si in Romania. Milioane de oameni scriu zilnic mii, daca nu chiar zeci si sute de mii de tweet-uri. Este greu, ba chiar imposibil sa monitorizezi TOT ce se intampla pe twitter … daramite sa mai si reactionezi intr-un fel sau altul.
   Monitter este un serviciu care iti permite sa monitorizezi tweet-uri individuale, pe cuvinte cheie.
4. Twitscoop.com
   Este tot un tool care intra tot la categoira monitorizare activitatii pe Twitter, dar spre deosebire de Monitter.com, TwitScoop.com analizeaza ce se intampla la modul general pe Twitter si care sunt subiectele “hot” ale momentului.
     
5. Twittergallery.com
    Este un website (creat de un roman), care iti ofera posibilitatea sa iti personalizezi pagina ta de pe Ttwitter (www.twitter.com/user_name) in diverse moduri. Evident, personalizarea acestei pagini este posibila si manual, adica cu acea poza pe care tu o vrei, si cu niste culori pe care tu ti le alegi. Cu toate astea, de multe ori vrei sa ai o pagina “cool” dar nu ai timpul necesar sa “ti-o faci” asa cum vrei tu. 
6. TwitterBerry
   Este o aplicatie pentru BlackBerry prin care poti vedea ultimele update-uri / raspunsuri / mesaje directe primite dar poti si posta tweet-uri noi. Evident ca mai exista si alte aplicatii pentru mobile, in functie de tipul de mobil pe care il folosesti. Mie imi place TwitterBerry pentru ca este usor de folosit, fara functii sau Gadget-uri complicate. 
7. Twibble
   Twibble este un alt client pentru telefoane mobile. Cel mai des i-am auzit pe cunoscuti ai mei folosind Twibble pentru telefoanele Nokia. Citind la Twibble pe site despre ce stie si cum face produsul, am aflat ca este bun pentru orice telefon Java-en8 aplicatiiabled Smartfone, deci si pentru BlackBerry. In plus fata de TwitterBerry, Twibble ofera celor care te urmaresc si informatii referitoare la pozitionarea ta geografica (prin intermediul GPS-ului). Eu l-am incercat pe BlackBerry dar nu mi-a mers.   
    
8. TwitterCounter
   TwitterCounte  este o aplicatie care iti arata evolutia numarului de followeri pe care ii ai pe twitter, si in functie de cum a evoluat acest numar in ultima perioada, incearca sa estimeze numarul de followeri pe care ii vei avea in zilele urmatoare. Funny, dar un pic nefolositor din punctul meu de veder. Asa cum v-am mai spus deja cu alta ocazie, nu cred ca numarul de followeri trebuie pus pe primul loc.   

Astea sunt doar cateva din multele aplicatii dezvoltate pentru Twitter, care se bazeaza sau nu pe API-ul oferit de Twitter, dar cred ca, in calitate de nou utilizator de Twitter este un bun “prim pas”.

Voi folositi Twitter?

Exista zeci de milioane de bloguri pe internet, si cu siguranta in fiecare zi mai apar cateve sute, daca nu chiar mii. Cu toate astea, multe bloguri nu trec de postul cu numarul 7 sau 10, si deasemenea exista alte multe bloguri care sunt abandonate la un moment dat de catre autorii lor din lipsa de audienta si motivatie de a continua.

Acest trend s-a raspandit in mod evident si in randul companiilor, care vad bloggingul ca pe o sursa suplimentara de a se face auziti si de a comunica cu clientii si prospectii lor. Cele 2 chestiuni majore pe care nu le anticipeaza aproape nici o companie cand pornesc pe drumul corpoarate blogging-ului sunt volumul de munca necesar pentru sustinerea unui blog de calitate si presupunand ca volumul de munca nu reprezinta o problema majora, subiectele abordate pe blog.

Ca si consumatori ne lovim zilnic de sute de mesaje publicitare. Pe strada, in masina, in metrou, pe internet, la TV sau in presa scrisa. Am devenit aproape imuni la orice mesaj publicitar care ne este „trantit” in fata,  fie ca este vorba de un panou publicitar ca un text mic pe care oricum nu il vede nimeni, fie ca este un deranjant banner expandabil care nu tine de cont de niste standarde auto-impuse ale industriei de online fie ca este vorba de spotul TV din pauza publicitara a filmului pe care il vizionam seara.

Ca si consumatori, nu ne-am schimbat fundamental. Am devenit doar mult mai selectivi si mai putin increzatori in laudele pe care le auzim prin mesajele publicitare. Ca si simplu consumator problema se puna la fel. La momentul X am o nevoie pe care vreau sau trebuie sa mi-o satisfac. Si ce fac? In varianta in care stiu ce vreau si de unde pot sa obtin acel lucru … well, I go ahead and take it. In caz contrat incep un oarecare proces de cautare. Nu ma refer aici la search si search advertising. Cu siguranta ca pot cauta pe google, dar in acelasi timp pot ruga un prieten sau o cunostinta sa ma indrume sau pot consulta Pagini Aurii sau orice alt catalog sau director online sau offline. De multe ori in acest proces de cautare dau peste cate un post de blog. O persoana care a scris pe tema respectiva pe blogul sau. Si in functie de cum este informatia prezentata in acel post, pe respectivul blog, ea ma va ajuta sau nu.

Acest ultim paragraf ar trebui, din punctul meu de vedere, sa fie principiile de baza pe care sa se bazeze strategia oricarui blog corporate. Acela de a satisface o nevoie sau un interes al unui consumator sau prospect al companiei.

Forrester Research a publicat in decembrie 2008 un studiu intitulat „Time to rethink your corporate blogging ideas” in care prezinta o situatie sumara a increderii pe care consumatorii au vis-avis de blogurile corporate. Rezultatele nu mi se par deloc surprinzatoare. Doar o persoana din sase are incredere in continutul prezentat pe un blog corporate, bloggeri au tendinta de a da o mai mare crezare blogurilor corporate iar la modul general persoanele care au incredere in informatiile de pe un blog corporate au incredere si in informatiile oferite de celelalte medii.

Ce inseamna asta? Inseamna ca in mintea consumatorului un blog corporate este doar un alt canal prin care compania incearca sa isi comercializeze produsele si serviciile.

Cu toate astea, un blog corporate care are la baza o buna strategie editoriala si o abordare corecta poate fi de success. O strategie de blogging de success implica, in opinia consultantului Forrester trei elemente esentiale:

1. Fii cinstit si transparent si blogul tau va fi luat in seama. Blogurile corporate scrise pe un ton corporate si rece nu au sorti de izbanda, in timp ce acele bloguri care dezvaluie mici „insight-uri” despre ce se intampla in interiorul companiei, care vorbesc despre problemele pe care le au clientii si cele care la modul general redacteaza un post intr-un ton prietenos si direct au sanse mari de succes. Robert Scoble a testat in urma cu multi ani acest lucru, pe vremea cand era la Microsoft, insa din pacate este inca dificil pentru corporatii sa adopte acest stil pe scara larga
2. Persoana sau persoanele care vor scrie pe blog, vor deveni extrem de vizibile, si vor dezvolta in functie de abilitatile fiecaruia niste branduri online mai mici sau mai mari. Nimeni nu ii va putea impiedica niciodata sa plece din compania la care lucreaza si pentru care intretin un blog. Fiti pregatiti cu o solutie de back-up in cazul in care vedeta blogului vostru corporate dispare in ceata. Matt Cutts este un blogger extrem de cunoscut si angajat al Google. Desi scrie pe blogul sau personal, subiectele abordate sunt foarte des referitoare la Google, iar continutul lor adesea vorbeste despre chestiuni care nu apar nicaieri prin politici de utilizare sau instructiuni referitoare la modul cum se face un anumit lucru (referitor la Google). Daca Matt Cutts nu ar mai lucra la Google, acest lucru ar reprezenta o mare pierdere pentru companie.
3. Foloseste Twitter in paralel cu blogul tau. Este mult mai simplu sa pornesti si sa cresti un cont de Twitter decat este sa pornesti si cresti un blog. Twitter iti va permite pe de o parte sa te antrenezi in „de-ale blogging-ului” iar pe de alta parte iti vei putea promova propriile posturi pe blog.

Lasand insa la o parte teoria, as vrea sa discutam despre experientele voastre in bloggingul corporate. Fie despre acele bloguri pe care le cititi, fie despre acele bloguri pe care scrieti sau la care contribuiti. In ce bloguri corporate aveti incredere? De ce? Ati reusit sa implementati un blog corporate in compania voatra? Despte ce scrieti? Cate persoane va citesc?

… stiti cum putem sa vorbim asa ca … don’t be shy.

Ma uitam acum ceva vreme la streamingul de la LeWeb si il ascultam pe Amit Kapur, COO MySpace, cum povesteste despre minunatele lucruri pe care MySpace le-a facut deja sau pe care le pregatesc.

Chestiuni de genul Open ID, care este practic loginul MySpace care a devenit un produs de sine statator si care folosit la un proiect pe care tu il dezvolti ofera utilizatorilor posibilitatea de a se loga la tine pe site cu acelasi username si parola cu care se logheaza la MySpace. Beneficiile ar fi ca ai mai putine nume de utilizator si parole de tinut mite si probabil optiunea de a te integra cu diverse features ale Myspace. Open ID este doar un exemplu. Se mai laudau ei pe acolo cu faptul ca au lansat streaming music si ca acest lucru are un success nebun – se asculta peste cateva milioane de melodii pe zi, ca se gandesc sa dezvolte o solutie de payment pentru Myspace … si multe chestii de genul. Destul de geeky dar interesant.

Problema mea a aparut insa cand am stat sa ma gandesc care sunt in fapt beneficiile reale ale acestei chestiuni, si mai ales cum se poate monetiza intr-un mod scalabil acest lucru.

MySpace are milioane de useri. La fel si  Facebook, Hi5 … si toti ceilalti. SI cum monetizeaza acest spatiu? Prin bannere. Multe bannere.

Not OK.

Cand am vazut prima data prezentarea comerciala a Facebook, mi-a atras atentia faptul ca ei nu sustineau ca au o mare retea sociala, ci o multitudine de mici retele sociale, grupate in jurul unor interese comune. Cred ca acest lucru trebuie sa devina un mod de a gandi modul de abordare al userilor intr-o retea sociala. Incet dar sigur se digitalizeaza media. In ceva vreme nu vom mai avea 5-8 canale TV sau statii radio mainstream, sau in orice caz ele vor avea o audienta muuult mai mica decat cea pe care o au acum, sau cea pe care o aveau in urma cu cativa ani.

Cand televiziunea va deveni cu adevarat IP based, vom avea cu siguranta o mare masa de canale TV si statii radio – iar audienta va deveni extrem de segmentata. In acel moment cu siguranta nu o sa mai conteze la fel de mult audienta dpdv cantitativ, ci aspectul calitativ al acesteia va deveni mult mai important.

Din aceasta persepctiva, stau eu si ma intreb de ce toti marketerii se zbat atat de mult dupa obtinerea de volum cu orice pret, cand in esenta pot obtine rezultate similare daca nu chiar mult mai bune, doar insistand pe aspectul calitativ al unei audiente?

Astept parerile voastre.

Abordarea mea, a fost din totdeauna ceva de genul: “Guys, nu va stresati, chiar daca folositi voi sau nu Gmail, Google Analytics, Facebook, Twitter sau oricare alt serviciu “web 1.6 – 2.3″, oricum existenta voastra pe aceasta planeta lasa o urma. Si inca una mare. Nu stiu cati dintre voi au cel putin un card bancar … dar cu siguranta multi, daca nu chiar toti au cel putin un card, toti avem un pasaport, un permis de conducere … ca sa nu mai vorbesc ca mai nou cei care nu au decat un telefon sunt priviti un pic ciudat. Cum adica???!!! nu ai decat un singur numar de mobil?

Toate aceste documente sau lucruri fara de care numai putem practic trai, lasa in urma noastra o urma foarte precisa. CIneva, poate afla de exemplu despre mine, doar de pe internet enorm de multe lucruri, care odata puse cap la cap …  pot crea o imagine destul de clara despre ce am facut eu intr-un interval oarecare de timp. Ati auzit de Google History? Daca nu check it out. Login cu username si parola de Gmail.

Guys, I have news for you! Nu mai traim in secolul XVIII – XIX sa putem scapa neobservati. Daca cineva vrea sa vada cine, ce, cat, cand, unde, cum, cu cine si cat de des a facut ceva, … ei bine are cum, are cu ce.

OK, stiu, acum cu totii va intrebati daca este legal sa faca cineva acest lucru. Evident ca nu este legal. 

Dar nu despre asta vroiam sa vorbim. Pe mine ma pasioneaza statisticile si modul in care oamenii utilizeaza internetul – nu v-am spus nimic nou aici.

Intotdeauna am incercat sa inteleg de ce oamenii fac ceea ce fac pe internet sau pe un site, si cu cat am inceput sa urmaresc mai mult acest lucru, am inceput sa inteleg lucruri care dealtfel erau evidente. Nu am avut insa bucuria / placerea sa urmaresc astfel de interactiune intre user si site in cadrul unui proiect care sa fie atat de mare incat masa critica de utilizatori la nivel mondial sa existe.

OK, ma voi apropia de sfarsit ca am cam divagat. Ce urmeaza mai jos este un film demonstrativ al unui nou produs Facebook, pe numele sau de cod Palantir. Este vorba de un sistem in care putem vizualiza activitatea si interactiunile care se petrec pe Facebook … la nivel mondial. Da, este legal tocmai pentru ca nu identifica persoane individuale. E cool.

Cred ca este prima chestie iesita din tipare pe care o fac oamenii lui Mark Zuckerberg de la scandalul Facebook Beacon.

Ce imi place mult este numele care l-au ales si care este unul extrem de sugestiv: Palantir, care inseamna in traducere libera “bolul de cristal”. 

Gata. Nu va mai plictisesc cu povestile mele, va las cu filmul, dar va rog sa imi spuneti ce credeti despre initiativa, feelings, opinions … ce vreti voi.

Later edit: in timp ce scriam articolul, Robert Scobel a dat un tweet: “I recently started using Facebook again. 60%+ of my friends’ updates? They come from Twitter. Now you know why FB wanted to buy Twitter.”

.

Orice noua initiativa in domeniul web-ului social si 2.0 este binevenita, si nu vor face decat sa contribuie la cresterea atentiei de care se bucura internetul ca un element in mixul de media.

Desi retelele sociale precum Facebook sau Myspace au inca probleme legate de modul in care vor reusi sa faca profitabile asemenea site-uri, au inceput sa apara retele sociale dezvoltate de marketeri de renume. Este voba de Pepsi si Starbucks.

Starbucks este intr-o oarecare scadere a vanzarilor, si umbla zvonul ca gustul cafelei de la McDonalds este mai bun. Pentru a incerca sa-si amelioreze serviciile oferite catre clienti si indirect sa creasca vanzarile Starbucks a lansat recent „My Starbucks Idea” – un site social in care utilizatorii sunt invitati sa isi expuna ideile referitoare la modul prin care compania ar putea inbunatatii serviciile pe care le ofera. Site-ul este total interactiv si pe langa adaugarea de idei noi, se poate vota si comenta pentru initiativele cele mai interesante. Site-ul promite deasemenea si un mod de „urmarire” a punerii in practica a celor mai de succes idei.

Pepsi, nu se lasa mai prejos si a lansat acum cateve zile o retea sociala numita Yonivers, care isi propune sa adune comunitatea din jurul fotbalului european. In mod ciudat insa, conform cu anunturile aparute in presa, site-ul nu va fi inca lansat in Europa. Desi ofera o modalitate bizara de inscriere, si presupune imediat ce te-ai inscris ca esti un fan inrait al fotbalului, site-ul are sanse mari de success avand in vedere ca are ca tematica principala un sport ai caror suporteri sunt extrem de inversunati.

Pe curand.

Cu timpul si cu cresterea semnificativa a numarului de persoane cu care intram in contact, singura metoda viabila de a avea toate aceste informatii de contact la indemana a fost sa ma indrept catre tehnologie. Asa se face ca astazi am un “rolodex online” de contacte care numara … multe persoane. Cu unii nu am mai vorbit de multa vreme, pe altii nu mai vreau sa ii vad … deh, se intampla, dar ce ma bucura cel mai tare este ca de fiecare data cand imi trebuie un numar de telefon sau o adresa de mail o am la indemana.

In ultimii ani, retelele sociale si site-urile de business networking au crescut intr-un ritm ametitor. In timp mi-a facut conturi la unele dintre ele, si pe parcursul procesului de inregistrare am ajuns la punctul in care mi se cerea sa-mi adaug prietenii, sau sa trimit invitatii celor pe care ii cunosc.

Puterea pe care o au retelele sociale si site-urile de business networking o poti utiliza la adevarata ei valoare numai daca ai o retea care a atins o masa critica. De ex. pe LinkedIn, degeaba ai un cont si 10 persoane in retea. Nu iti foloseste la nimic. Oricum pe cei 10 ii cunosti foarte bine, si poti comunica oricand cu ei in mod direct. Nu iti trebuie LinkedIn. Cand ajungi insa la un numar mai ridicat de contacte, incepi sa vezi beneficiile de a fi „conectat” cu lumea.

Se zice ca toti oamenii de pe aceasta planeta sunt „conectati” intre ei la nivelul 6. Acest principiu se numeste „Six degrees of Separation”

Asta inseamna ca prin intermediul prietenului prietenei fratelui vecinului cumnatului verisorului colegului meu de scoala eu as putea ajunge la orice persoana de pe lumea asta, incepand cu Bill Gates sau Larry Page si terminand cu George Bush sau Bill Clinton. Exista chiar si o aplicatie Facebook care verifica acest principiu, si anume la ce distanta te aflii tu, ca utilizator de Facebook fata de dezvoltatorul aplicatiei. De exemplu eu sunt la 5 persoane distanta de Karl Bunyan, dezvoltatorul acestei aplicatii.

Pentru a te ajuta in „munca” de a-ti cladi reteaua, site-urile sociale au introdus un serviciu prin care ei se conecteaza la contul sau conturile tale de webmail si cauta automat printre persoanele carora le-ai scris sau care ti-au scris pentru a identifica care dintre ei sunt deja membrii, dupa care iti afiseaza o lista cu cei care au deja un cont pe respectiva retea. Destul de simpatic.

Aici apare problema si intrebarea de baza. Cine detine in fapt toata baza de date pe care tu te-ai chinuit mult sa ti-o cladesti? Gigantii web sustin fara a clipi ca utilizatorul este intotdeauna proprietarul acestor contacte, si ca intotdeauna poti sa exporti contactele aflate in conturile de Gmail sau Yahoo mail. Singurul care „pe fata” zice una si in fapt face altceva este Microsoft.

Incepand din vara trecuta, Microsoft a inceput sa trimita scrisori „de amenintare” companiilor web nou lansate si care ofera utilizatorilor posibilitatea de a se conecta la Hotmail pentru a importa lista de contacte, cerandu-le sa renunte al asemenea practici. Cu toate astea, tot Microsoft ofera si o „alternativa” … care sustine ca poate permite site-urilor externe sa accesez Hotmail numai daca acestia agreaza sa ofere platforma MSN Messenger clientilor lor, platind o modica suma de 25 centi per utilizator pe an. Evident se ofera si posibilitatea de a elimina complet „taxa”, daca site-ul accepta ca MSN Messenger sa fie furnizor exclusiv de astfeld e servicii.

Microsoft sustine ca singurul motiv pentru care a introdus asemenea limitari este protectia persoanei si a informatiilor personale, cu toate astea miscarea MSN dovedeste odata in plus de ce Google este leader de piata la multe capitole in timp ce Microsoft nu.

Intr-o incercare de a crea un standard si a implementa o metoda simpla de a „porta” datele pe care le colectam si stocam online ca utilizatori, o serie de companii printre care se numara nume rasunatoare precum Google, Facebook, Yahoo! … si chiar si Microsoft, au demarat un proiect intitulat „Grupul de lucru pentru portabilitatea datelor” (eng. Data Portability Workgroup”).

Finalitatea acestui grup va fi sa emita un standard tehnic (blueprint) referitor la modul de programare, functionalitati si mod de implementare al conceptului de portabilitate a datelor precum si o politica a acestui standard, care are ca scop sa definieasca cadrul legal si social in care portabilitatea datelor sa se realizeze intr-un mod sigur.

Ok, suna complicat si teoretic. Ce inseamna in practica, pentru utilizator implementarea unui astfel de sistem? Sa luam un exemple concret: Am niste poze incarcate pe Flickr, am gasit pe Adobe.com o versiune online a Photoshop care imi permite sa le editez. Cum fac?

1. Ma duc pe adobe.com si ma autentific pe versiunea online a Photoshop;
2. Adobe imi cere permisiunea sa incarce pozele mele de pe alte site-uri;
3. Flickr imi cere mie acceptul sa trimita pozele mele catre Adobe;
4. Eu agreez;
5. Adobe imi arata pozele pe care le am pe Flickr si imi permite sa le deschid in versiunea online a Photoshop, sa fac mici modifcari la ele si ulterior sa le salvez. Evident modificarile se pot regasi pe Flickr;
6. Toate cele de mai sus se intampla fara ca Adobe si Flickr sa aiba vreun contract sau alta intelegere de partajare de date, cu exceptia standardului de portabilitate a datelor.

Genul acesta de colaborare online, mi se pare ca este adevarata definitie a Web 2.0 … sau probabil ca este Web 3.0 si nu imi dau eu seama, insa cu certitudine este genul de colaborare online la care visez de ceva vreme.

Chris Saad, fondatorul acestui grup de lucru spera ca pana la sfarsitul acestui an vom avea o prima versiune de standard.

Al doilea motiv pentru care aproape unul din doi americani se uita la Super Bowl sunt reclamele difuzate pe parcursul acestei finale a campionatului de fotbal american.

Pretul unui spot TV de 30 secunde, care va fi difuzat in cadrul transmisiei de anul acesta a ajuns la fabuloasa suma de 2,7 milioane dolari, in crestere cu aproape 1 milion de dolari fata de acum 10 ani.

Asocierea dintre Super Bowl si reclamele extravagante s-a petrecut in 1984, cand Apple Inc. A difuzat reclama „1984”.

Ceea ce mi se pare demn de semnalat, este faptul ca anul acest din ce in ce mai multi marketeri realizeaza ca acel spot de 30 secunde care va avea o audienta ce va depasi de 5 ori populatia Romaniei nu mai reprezinta o garantie a succesului.

Pete Blackshaw, Vicepresedinte Servicii Strategice la Nielsen Online, declara intr-un articol in SignOnSanDiego.com:

„Faptul ca ai cumparat un spot TV cu o asemenea audienta nu mai este suficient. Este absolut necesar sa extinzi interactiunea consumatorului cu spotul si produsul advertiserului. Intrebarea cheie este cum transferi respectivul spot in lumea virtuala si cum te alaturi [ca marketer] in dialogul cu consumatorii. Numai daca reusesti sa faci acest lucru, succesul iti este garantat”.

Nu intamplator FOX Networks, reteaua de televiziune care va transmite anul acesta faimosul meci, va crea pe una din proprietatile sale web – MySpace.com o pagina dedicata evenimentului pe care va posta toate spoturile care vor rula la Super Bowl.
Inafra de spoturi, pe MySpace.com/superbowlads vei mai gasi si continut furnizat de advertiseri precum si linkuri catre site-urile acestora.

Sunt curios sa vad cresterea de trafic pe care o va avea MySpace, si reactile blogosferei la aceasta miscare.

Indiferent insa de cresterea MySpace, eu cred ca vom vedea live cea mai buna folosire a conceptului de Social Media advertising de pana acum.

Prima data cand am dat cu nasu’ de internet a fost in 1993 sau 1994, cand „mi-am facut” prima adresa de mail la fostul meu liceu. Mai tarziu am avut acces de la un prieten care platea 100 dolari pentru 10 ore de acces dial-up. Imi facusem un obicei sa ma duc pe la el sa ma mai uit pe ici pe colo la diverse site-uri. Nu ca ar fi fost prea multe la vremea aceea. Mai tarziu, prin 1996-1997 m-am angajat la un provider de internet ca sa am acces gratuit.

Fac un salt in anul 2008 si ma uit la internetul de astazi. Plin de site-uri pe care abunda informatia mai mult sau mai putin utila. YouTube, Google, Twitter, Facebook, LinkedIn sunt doar cateva din destinatiile pe care le poti vizita astazi pe internet. Practic, oricine care are ceva de spus isi poate porni un blog in mai putin de 5 minute, iar daca ai doar 4 minute la dispozitie poti gasi cu siguranta pe YouTube un filmulet distractiv.

Va intrebati poate de ce vorbesc despre toate acestea? Pentru ca toate site-urile enumerate, precum si multe alte milioane pe care nu le-am amintit au un lucru in comun. Acela ca sunt Gratis pentru utilizator. Cu alte cuvinte nu iti trebuie decat un calculator si o conexiune internet si poti sa ai acces la toate aceste site-uri in mod gratuit. Cu siguranta multi dintre voi aveti un profil pe LinkedIn sau pe FaceBook, sau ati folosit recent Google pentru a gasi o informatie de care aveati nevoie. Nu a fost nevoie sa platiti nimic pentru ca ati folosit aceste site-uri.

Asta este frumusetea internetului si mai ales a noilor aplicatii Web 2.0. Cu toate acestea, am trecut cu totii in urma cu scurta vreme prin boom-ul si caderea dot com, iar acum, cand toate aceste site-uri ofera produse sau servicii in mod gratuit, au inceput sa apar speculatii despre posibilitatea ca ne indreptam catre un nou bubble dot com.

Desi comanii precum Facebook sau Google sunt valorizate la niste sume pe care ne este greu sa le cuprindem cu gandul, acestea au gasit un mijloc de a produce bani, iar daca ne gandim doar la Google acesta a reusit cu programul adWords sa devina profitabil. Practic marea majoritate a acestor business-uri Web 2.0 supravietuiesc prin publicitate. Cum este posibil asa ceva?

Oamenilor nu le place publicitatea. Atat de mult nu ne place, incat in pauzele publicitare de la filmele de la TV mergem sa ne facem un sandwich sau sa rezolvam o mica treaba prin casa, iar cand navigam pe internet, am invatat sa evitam bannerele cu privirea. Pur si simplu nu vedem acel mare banner rosu si clipitor din partea de sus a paginii.

Asta inseamna ca publicitatea nu este eficienta. Deci nu merge. Daca publicitatea nu merge, intrebarea este ce merge?

Continutul original. Faptul ca scriem pe un blog, ca incarcam un video pe YouTube sau ne cream profilul pe LinkedIn se traduce prin creerea de continut original. Fie el sub forma de text, imagini, audio sau video. Practic noi la momentul in care interactionam cu oricare dintre site-urile amintite investim in continut, pentru a il oferi in mod gratuit utilizatorilor internetului.

Aceasta investitie in continut porneste un dialog cu cititorii care ulterior duce la formarea de comunitati virtuale in care incep sa se dezvolte relatii, tot virtuale intre persoane, de multe ori necunoscute. Evident, exista voci care spun ca aceste comunitati virtuale nu sunt trainice, nu se bazeaza pe nimic si nu vor rezista, insa din ce in ce mai multe studii arata ca participantii in comunitati virtuale incep sa dezvolte sentimente la fel de puternice pentru membrii comunitatilor virtule ca si cele pe care le au fata de membrii cercului lor prieteni.

Eu cred in aceasta teorie. De exemplu, pentru mine conteaza ce credeti voi, cititorii mei despre ce scriu eu pe blog. Scriu un post in fiecare zi inainte de a ma culca, iar dimineata vin sa vad daca au aparut reactii. Ma bucura fiecare comentariu si fiecare preluare pe alte bloguri. Iar daca se incheie ziua fara nici un comentariu la un post, ma intreb ce nu a fost OK, de ce nu a „placut”.

Ei bine, totul suna frumos, dar unde apare profitul in ecuatia Web 2.0? Cum pot companii precum Google sau FaceBook sa faca profit in cazul in care ofera ceva gratuit. Este vorba de teoria reciprocitatii. Este natura umana ca atunci cand primim ceva in mod gratuit sa avem dorinta de a rasplati efortul celui care ne-a oferit acel ceva. Si nu va ganditi la bani.

La momentul actual, multe companii de top, incearca sa inteleaga care sunt avantajele pe care le ofera platformele Web 2.0 si cum pot transforma aceste noi oportunitati in succese si surse de profit.

Este greu de explica in cuvinte de ce un blog este un canal de comunicare profitabil pentru o companie. Cand incepi sa explici cum ar putea face o companie pentru a transforma un blog intr-un model de business profitabil prima reactie pe care o vei vedea este cea de teama de a se comite la un aport continuu si substantial in ceea ce priveste dezvoltarea de continutul nou si original. Iar cei care nu realizeaza asta de la inceput, de obicei abandoneaza blogurile destul de repede.

Companiile inca asteapta sa vada studii de eficienta a blogurilor, video-urilor YouTube sau podcast-urilor. Intrebarea care ar trebui sa si-o puna aceste companii este Cum masori eficienta unui Manager de Business Development? Pentru un business development manager nu avem nevoie de studii de eficienta. Il angajam pentru ca stim ca va produce rezultate.

Ne aflam intr-un mare proces de transformare. Transformare a business-ului, a comunicarii, a interactiunii si a modului in care gasim, promovam si slectam informatia. Practic nimic nu este nou. Sunt aceleasi lucruri pe care le avem de facut, in fiecare zi. Doar modul in care le facem s-a schimbat.

In esenta totul este Gratis astazi si indirect nimic nu este. Google ofera in mod gratuit Google Analytics, dar clientii care isi cheltuiei banii pe o campanie adWords, vor putea vedea exact ce este eficient si ce nu si in mod evident, vor optimiza si vor cheltui si mai mult pe adWords dupa o optimizare in cunostinta de cauza.

Ce ofera Google gratis ca pana la urma nu inteleg. Eu vad o parghie de a dezvolta un business, o oportunitate de a convinge un om sa cumpere mai mult dintr-un produs. Nu vad nici un produs oferit Gratis.

Si totusi, nu costa bani, in mod direct.

La capitolul vanzari publicitate, Facebook nu sta cu mult mai bine, impunand niste nivele de buget destul de ridicate advertiserilor amatori de faimosul Facebook Social Ads.

Recent, compania se confrunta cu o noua problema in care parerile sunt impartite. Este vorba despre cat de disponibil (reliable) este site-ul Facebook, referindu-se la perioadele de “downtime” pe care le inregistreaza reteaua sociala.
In noiembrie Mashable.com publica un studiu al Royal Pingdom, comform caruia Facebook se situa pe pozitia 2, fiind precedata de Yahoo! 360 ca si disponibilitate a site-ului.

Cu doar sase saptamani mai tarziu, in ianuarie 2008, tot Mashable.com, publica rezultatele studiului WatchMouse conform caruia acelasi Facebook se afla pe ultimul loc in ceea ce priveste perceptia utilizatorilor despre viteza si disponibilitatea unui site.

Facebook este in continuare intr-o perioada critica. Comunicarea se schimba, blogurile si retelele sociale dau utilizatorilor si consumatorilor puteri pe care nu le aveau inainte. Comunicarea unidirectionala de la corporatii catre consumatori nu mai functioneaza. Utilizatorii de astazi se conecteaza si obtin mult mai usor informatia pe care o doresc. Din punct de vedere business, sintagma “Au fost nevoie de 10 ani pentru acest succes instantaneu” inca este valabila. Cine isi imagineaza ca bati din plame si devii bogat, ori nu are deloc experienta de business ori este extrem de infantil.

Pe cat de mult imi place Facebook, cred ca situatia de criza in care se afla este departe de a se rezolva.

Un subiect de urmarit. Voi ce credeti? Va “pica” Facebook anul acesta sau nu? Si de ce?