Rory Sutherland are o expundere de 16 minute la TED Global despre publicitate si valoarea pe care o creaza aceasta.

Rapiti-va 16 minute si “enjoy” …

Astept parerile voastre.

Esentialul unei stiri de azi de pe Reuters:

• piata de advertising online din UK a crescut in pimele 6 luni ale 2009 cu 4,6%, conform datelor IAB UK, asta in timp ce piata totala de advertising a scazt cu 17%.
• din total bugete, online-ul a avut un share de 23,5%,
• din total investit in online, 60% reprezinta motoarele de cautare.

Ca individ ce actionez pe piata de online, trebuie sa recunosc ca este o stire super motivanta, care te face sa te bucuri si sa te gandesti ca industria asta mai are o sansa.

Felul in care suntem noi, oamenii, programati sa gandim, ne face insa sa analizam in primul rand partea cantitativa a oricarei probleme, si abia ulterior, daca ne mai raman resurse si timp, partea calitativa, care intre noi fie vorba mi se pare mult mai importanta.

Ce vreau sa spun este ca din punctul meu de vedere conteaza prea putin pentru piata de internet in general si pentru cea din Romania in special, faptul ca exista un loc pe pamant unde internetul a depasit TV-ul.

Ca industrie, vrem sa crestem, vrem facem proiecte misto, sa ne umplem toti de premii, recunoastere si de ce nu si de bani … well, in conditiile astea propun ca intrebarea pusa de un client nevinovat intr-o conferinta de online la care se vorbea despre “engagement” sa stea in mintea si pe limba oricui incepand de azi.

Voi toti acei strategi de online, copywriteri sau directori de creatie … cand va ganditi la o campanie, site sau concept pentru un demers online, sa va ganditi mereu la acel client, care in inocenta lui a spus de fapt ce isi doreste.

Si cand propuneti oricarui client o abordare si o strategie de online, sa raspundeti in primul rand la aceasta intrebare.

Fatidica intrebare este: “OK, e frumos cu engagementul asta. Cum se poate el cumpara?”

Va astept cu comentarii si opinii.

Este pentru prima data in istorie cand s-a folosit sintagma “The King is dead. Long live the King”,  sau in versiunea ei franceza “Le Roi est mort. Vive le Roi”. (Limba franceza era limba principala a nobilimii si aristrocratilor englezi)

Dar nu vorbim despre istoria medievala in acest articol. Chiar deloc. Am facut acest intro pentru ca ma framanta de ceva vreme un nou subiect.

Web 3.0

Sa ve explic despre ce este vorba.

In 2005-2007 web 2.0 era buzz-word-ul de pe buzele tuturor. Peste tot se discuta despre transformarea webului dintr-un canal uni-directional de comunicare (web 1.0) intr-un dialog intre companii si utilizatori (web 2.0). Cea mai des intalnita sintagma era “Let’s start the conversation” sau “Join the Conversation”.

2008 pot afirma fara nici o ezitare ca a fost anul in care web-ul 2.0 a atins un prim nivel de maturitate, sau altfel spus tranzitia de la web 1.0 la web 2.0 s-a materializat. Da, nu zic prin asta ca toata lumea prezenta pe web (adica toate companiile) sunt web 2.0. Marea majoritate insa sunt … marea majoritate a celor care conteaza. Dell, Starbucks, Pepsi, Coca-Cola, Vodka Absolut, linii aeriene nenumarate … si multe alte companii pe care cu siguranta le omit.

Am batut ceva drum sa ajungem aici. Noi marketerii (atat clienti cat si agentii), consumatorii … cu totii am incercat sa ne adaptam acestei schimbari.

Ei bine, tocmai in momentul in care ar trebui sa fim victoriosi, bucurosi ca am realizat ce ne-am propus si sa profitam de avantajele pe care acest nivel de comunicare ni-l ofera … exact in acel moment se intampla neprevazutul. Apare (inevitabil dealtfel) o criza economica. Iar noi, marketerii dupa ce ne dezmeticim din zapaceala momentului auzim strigate de tristete si bucurie in acelasi timp.

Web 2.0 is dead. Long live Web 3.0

Da, realizam ce ni se intampla ceva. Nu intelegem insa foarte clar ce, si realizam ca aproape tot ce am invatat in ultimii 3-5 ani trebuie uitat, sau mai bine spus trebuie sa evolueze in mod substantial si rapid.

O luam de la capat. Invatam iar sa comunicam. Youtube nu mai imi place. Cand ajung acolo vreau deja sa gasesc filmulete care ma intereseaza … nu doar cele mai vizualizate filme de pe tot site-ul. Si asta se intampla deja.

Pe Google.com nu ma intereseaza sa gasesc mereu pe locul 1 acelasi site la cautarea dupa “apartamente noi in Bucuresti” Vreau sa vad mai in fata site-urile care ma intereseaza pe mine … si deja eu pot sa contribui la asta. Exista un search wiki. Pot sa comentez, sa il “urc” mai sus sau sa il sterg de tot …

Practic de la faza de comunicare bidirectionala internetul se evolua catre ceea ce vom numi generic Web 3.0. Acest web 3.0 va invata in permanenta ce place si ce nu fiecarui utilizator. Site-urile vor face un profiling permanent si vor afisa fiecarui utilizator informatiile pe care acesta se asteapta sa le vada .

Asa cum Tom Cruise in Mionrity Report muta fisiere pe un mare ecran tactil, asa vreau sa-mi fie si mie disponibila informatia pe web.

Web 3.0, web-ul care a trecut de la faza de comunicare bidirectionala intre advertiser si utilizator la faza in care eu, utilizatorul (consumatorul) am spus ce am avut de spus (in toata era web 2.0), iar el, advertiserul imi ofera exact informatiile, produsele si serviciile pe care le vreau si mai ales asa cum le vreau.

In conditiile astea cum mai comunicam? Cum mai “facem” advertising?

Si ok, sa presupunem pentru un moment ca nu suntem in vara lui 2009, ci la inceput de 2012. Web 3.0 este bine merci, ne-am obisnuit cu el si totul este OK. Stim sa comunicam, stim sa ne descurcam in aceasta noua lume digitala.

Intrebarea de baza pe care mi-o pun eu este:

What’s next?

Autorul? O persoana respectabila: dl. Eric K. Clemons, Professor of Operations and Information Management la The Wharton School of the University of Pennsylvania.

In esenta, acest domn respectabil sustine mai multe chestii, printre care:

1. Publicitatea pe internet va muri – la modul general vorbind, deoarece (sustine Clemons) nu ai cum sa inlocuiesti un spot de 30 secunde la radio sau TV sau un ad in New York Times cu un banner pe internet. Practic, el sustine ca orice forma de Market Push nu poate sa constituie o forma de monetizare pentru site-urile internet;
2. Publicitatea in sine va disparea, deoarece consumatorul din ziua de azi nu mai are nevoie de publicitate asa cum o stim, avand posibilitatea de a gasi orice informatie are nevoie, cand are nevoie … pe internet.
3. Exista modele alternative de monetizare (pentru site-urile web) precum vanzarea de produse sau servicii, vanzarea de “chestii” virtuale si vanzarea de access (catre un site, o comunitate, etc).

Clemons incheie apoteotic sutinand ca internetul este liber, si ca populatia internetului nu va puteafi tinuta captiva si obligata sa vada niste ad-uri, doar pentru a avea access la continutul pe care in fapt il doresc.

Zice frumos el dl. Clemons.

In fapt chiar si diverse persoane respectabile din industria noastra de online (ma refer aici la Ciprian Stavar si Doru Panaitescu) au scris / povestit acum ceva nu multa vreme articole sau interviuri interesante din care putem citi fie ca Bannerul a murit sau “Cand o sa vad cnn.com sau eurosport.yahoo.com fara nici un banner inseamna ca bannerele vor fi murit“.

In fapt ce zic toti acesti oameni, fie ca sunt ei persoane de peste 50 -60 de ani cu 30+ ani experienta, fie ca sunt marketeri locali cu o experienta in piata romaneasca de online egala cu vechimea pietei este ca intr-adevar, metodele clasice de Market Push, sunt din ce in ce mai putin eficiente in comparatie cu eficienta lor de acum 10-15 ani. Nu cred insa ca acest lucru ne poate duce la concluzia ca publicitatea va muri ca si fenomen. OK, se va transforma, dar in acelasi timp tot vor exista producatori sau ofertanti noi de produse sau servicii despre care noi nu stim care vor dori sa transmita unei mase mari de oameni doar simplul fapt ca ei exista si ca au un produs de vanzare.

Oricum o iei, etapele procesului de cumparare sunt si vor ramene aceleasi. Problema majora este ca advertiserul se opreste intotdeauna la faza de awareness … cand in fapt pana la cumpararea efectiva mai sunt inca 4 pasi .. 4 pasi destul de mari.

Astept opiniile voastre.

Later edit:

Au aparut deja unele opinii contra articolului de pe TechChrunh.com. La ora la care pun acest update erau 5 stiri descoperite de Google News.

Abordarea mea, a fost din totdeauna ceva de genul: “Guys, nu va stresati, chiar daca folositi voi sau nu Gmail, Google Analytics, Facebook, Twitter sau oricare alt serviciu “web 1.6 – 2.3″, oricum existenta voastra pe aceasta planeta lasa o urma. Si inca una mare. Nu stiu cati dintre voi au cel putin un card bancar … dar cu siguranta multi, daca nu chiar toti au cel putin un card, toti avem un pasaport, un permis de conducere … ca sa nu mai vorbesc ca mai nou cei care nu au decat un telefon sunt priviti un pic ciudat. Cum adica???!!! nu ai decat un singur numar de mobil?

Toate aceste documente sau lucruri fara de care numai putem practic trai, lasa in urma noastra o urma foarte precisa. CIneva, poate afla de exemplu despre mine, doar de pe internet enorm de multe lucruri, care odata puse cap la cap …  pot crea o imagine destul de clara despre ce am facut eu intr-un interval oarecare de timp. Ati auzit de Google History? Daca nu check it out. Login cu username si parola de Gmail.

Guys, I have news for you! Nu mai traim in secolul XVIII – XIX sa putem scapa neobservati. Daca cineva vrea sa vada cine, ce, cat, cand, unde, cum, cu cine si cat de des a facut ceva, … ei bine are cum, are cu ce.

OK, stiu, acum cu totii va intrebati daca este legal sa faca cineva acest lucru. Evident ca nu este legal. 

Dar nu despre asta vroiam sa vorbim. Pe mine ma pasioneaza statisticile si modul in care oamenii utilizeaza internetul – nu v-am spus nimic nou aici.

Intotdeauna am incercat sa inteleg de ce oamenii fac ceea ce fac pe internet sau pe un site, si cu cat am inceput sa urmaresc mai mult acest lucru, am inceput sa inteleg lucruri care dealtfel erau evidente. Nu am avut insa bucuria / placerea sa urmaresc astfel de interactiune intre user si site in cadrul unui proiect care sa fie atat de mare incat masa critica de utilizatori la nivel mondial sa existe.

OK, ma voi apropia de sfarsit ca am cam divagat. Ce urmeaza mai jos este un film demonstrativ al unui nou produs Facebook, pe numele sau de cod Palantir. Este vorba de un sistem in care putem vizualiza activitatea si interactiunile care se petrec pe Facebook … la nivel mondial. Da, este legal tocmai pentru ca nu identifica persoane individuale. E cool.

Cred ca este prima chestie iesita din tipare pe care o fac oamenii lui Mark Zuckerberg de la scandalul Facebook Beacon.

Ce imi place mult este numele care l-au ales si care este unul extrem de sugestiv: Palantir, care inseamna in traducere libera “bolul de cristal”. 

Gata. Nu va mai plictisesc cu povestile mele, va las cu filmul, dar va rog sa imi spuneti ce credeti despre initiativa, feelings, opinions … ce vreti voi.

Later edit: in timp ce scriam articolul, Robert Scobel a dat un tweet: “I recently started using Facebook again. 60%+ of my friends’ updates? They come from Twitter. Now you know why FB wanted to buy Twitter.”

.