Abordarea mea, a fost din totdeauna ceva de genul: “Guys, nu va stresati, chiar daca folositi voi sau nu Gmail, Google Analytics, Facebook, Twitter sau oricare alt serviciu “web 1.6 – 2.3″, oricum existenta voastra pe aceasta planeta lasa o urma. Si inca una mare. Nu stiu cati dintre voi au cel putin un card bancar … dar cu siguranta multi, daca nu chiar toti au cel putin un card, toti avem un pasaport, un permis de conducere … ca sa nu mai vorbesc ca mai nou cei care nu au decat un telefon sunt priviti un pic ciudat. Cum adica???!!! nu ai decat un singur numar de mobil?

Toate aceste documente sau lucruri fara de care numai putem practic trai, lasa in urma noastra o urma foarte precisa. CIneva, poate afla de exemplu despre mine, doar de pe internet enorm de multe lucruri, care odata puse cap la cap …  pot crea o imagine destul de clara despre ce am facut eu intr-un interval oarecare de timp. Ati auzit de Google History? Daca nu check it out. Login cu username si parola de Gmail.

Guys, I have news for you! Nu mai traim in secolul XVIII – XIX sa putem scapa neobservati. Daca cineva vrea sa vada cine, ce, cat, cand, unde, cum, cu cine si cat de des a facut ceva, … ei bine are cum, are cu ce.

OK, stiu, acum cu totii va intrebati daca este legal sa faca cineva acest lucru. Evident ca nu este legal. 

Dar nu despre asta vroiam sa vorbim. Pe mine ma pasioneaza statisticile si modul in care oamenii utilizeaza internetul – nu v-am spus nimic nou aici.

Intotdeauna am incercat sa inteleg de ce oamenii fac ceea ce fac pe internet sau pe un site, si cu cat am inceput sa urmaresc mai mult acest lucru, am inceput sa inteleg lucruri care dealtfel erau evidente. Nu am avut insa bucuria / placerea sa urmaresc astfel de interactiune intre user si site in cadrul unui proiect care sa fie atat de mare incat masa critica de utilizatori la nivel mondial sa existe.

OK, ma voi apropia de sfarsit ca am cam divagat. Ce urmeaza mai jos este un film demonstrativ al unui nou produs Facebook, pe numele sau de cod Palantir. Este vorba de un sistem in care putem vizualiza activitatea si interactiunile care se petrec pe Facebook … la nivel mondial. Da, este legal tocmai pentru ca nu identifica persoane individuale. E cool.

Cred ca este prima chestie iesita din tipare pe care o fac oamenii lui Mark Zuckerberg de la scandalul Facebook Beacon.

Ce imi place mult este numele care l-au ales si care este unul extrem de sugestiv: Palantir, care inseamna in traducere libera “bolul de cristal”. 

Gata. Nu va mai plictisesc cu povestile mele, va las cu filmul, dar va rog sa imi spuneti ce credeti despre initiativa, feelings, opinions … ce vreti voi.

Later edit: in timp ce scriam articolul, Robert Scobel a dat un tweet: “I recently started using Facebook again. 60%+ of my friends’ updates? They come from Twitter. Now you know why FB wanted to buy Twitter.”

.

Este si cazul EPIC – Electronic Privacy Information Center, o organizatie non-guvernamentala cu sediul in Washington, DC.
In data de 21 ianuarie 2008, Marc Rotenberg presedinte al EPIC a fost audiat de parlamentul European in legatura cu afacerea Google/DoubeClick. Studiul de caz prezentat de acesta vorbeste despre protectia informatiilor si motoarele de cautare.

Una din caracteristicile principale ale internetului este aceea ca orice activitate a oricarui utilizator este inregistrata si stocata de mai multi intervenanti cum ar fi providerii de internet sau site-urile pe care utilizatorii le viziteaza.

In momentul in care ne conectam la internet, calculatorului nostru i se atribuie o adresa de IP unica, cu ajutorul careia calculatorul este identificat in mod unic pe internet, indiferent de site-ul pe care navigam. Aceasta adresa de IP precum si toate actiunile pe care le intreprindem in cadrul unei sesiuni pe web sunt stocate in log-urile providerului nostru de internet si in diversele loguri ale site-urilor pe care le vizitam. IP-ul nu ne identifica individual ca persoana, ci identifica in mod precis doar calculatorul pe care il folosim pentru a naviga.

Materialul lui Rotenberg, sustine ca practicile motoarelor de cautare de retentie a informatiilor despre utilizatori (cum ar fi de exemplu adresele de IP) nu sunt transparente. Utilizatorul nu actioneaza in cunostinta de cauza in ceea ce priveste informatiile care sunt colectate (politica de opt-out vs. opt-in).
In acelasi material, Rotenberg sustine ca functionalitatea motoarelor de cautare nu este influentata de colectarea si utilizarea datelor precum adresele de IP.

Intr-adevar, colectarea adresei IP nu afecteaza functionalitatea propriu-zisa a motorului de cautare, dar in mod cert afecteaza programele precum adWords, adSense si toate aplicatiile de distributie de publicitate pe internet.

Subiectul este extrem de sensibil, mai ales in Europa, unde toata infrastructura internet se bazeaza pe adrese de IP fixe (vs. America de Nord unde adresele de IP sunt mobile, si se schimba la intervale cuprinse intre cateva zeci de minute si cateva zile).

Chiar daca parlamentul european va decide sa considere adresele de IP ca fiind date personale, functionarea internetului ca un tot global nu este posibila fara o colectare si utilizare a adreselor IP. Prin urmare o decizie din partea Uniunii Europeene de a incadra adresele IP in categoria informatiilor cu natura personala nu ar face decat sa creeze o multitudine de probleme legale si batai de cap companiilor cu activitate pe piata de internet. Din pacate, acest lucru ar putea dce la o scadere a utilizarii si/sau functionalitatilor disponibile pe internet.

Unul dintre sustinatorii acestei teorii, conform careia adresele de IP trebuie sa fie considerate informatii personale, si prin urmare supuse unui regim special de stocare, utilizare si manipulare este Peter Schaar, director al Federal Commissioner for Data Protection and Freedom of Information. Faptul ca Schaar sustine acest proiect indica posibilitatea demararii unor dezbaterii aprinse pe aceasta tema.

Din aceasta perspectiva, Google/DoubleClick devine o poveste care capata noi valente.

In raspuns la cele prezentate de Rotenberg, Peter Fleischer, Consilierul Global al Google pe teme de Privacy a sustinut printr-un material prezentat parlamentului european ca „Nu exista un raspuns direct la intrebarea legata de natura personala a adresele de IP. Cateodata o adresa de IP poate fi considerata ca si informatie de natura personala, cateodata nu. Depinde de context si mai ales de nivelul de informatii pe care le dezvaluie despre utilizator”

Google si-a modificat din proprie initiativa politica de colectare si stocare a datelor, reducand substantial perioada de retentie a adreselor IP – de la 30 ani la 24 luni.

Cu toate astea, se pune problema pana unde permitem unui site web sa colecteze si sa detina informatii personale despre noi. Si nu neaparat ce informatii detine, ci mai ales faptul cum aceste informatii sunt folosite.

Spre exemplu Google: s-a lansat ca o companie mica, iubita de toata lumea si care ofera foarte multe aplicatii web folositoare, gratuite dar care sunt insa integral hostate pe serverele companiei.
De-a lungul anilor m-am indragostit si eu de multe din aceste aplicatii precum Google Calendar, GMail, Google Desktop, Web History, iGoogle sau Google Toolbar.
Daca cineva ar intersecta insa toate informatiile obtinute prin intermediul aplicatiilor mentionate, ar avea o idee foarte clara despre mine. Ce imi place, ce citesc, cati oameni cunosc si care sunt adresele lor de e-mail, ce documente am pe computer si cate ore munces in fiecare zi.

Google detine despre mine, un volum foarte mare de informatii extrem de detaliate, care ar permite motorului de cautare sa raspunda la cautari de genul: “Ce sa fac maine?” sau “Ce job sa imi caut?“. Toate acestea in conditiile in care Google a devenit intre timp o companie publica, care are obiective agresive de dezvoltare si care trebuie sa ia decizii majore referitoare la viitorul sau.  

De altfel, Eric Schmidt, CEO Google, a sustinut cu diverse ocazii ca viziunea companiei sale cu privire la publicitate este aceea de a crea o platforma unica, prin care advertiserii sa poata cumpara search, bannere, radio, presa, TV,  … pe scurt, orice tip de media de care ar avea nevoie.
Adica intr-un viitor oarecare Google va incepe si el sa foloseasca toate informatiile acumulate de la utilizatorii sai. Toate aceste reclame pe care Google vrea sa le vanda vor trebui bine targetate catre utilizatori pentru a obtine o eficienta maxima.

Viitorul?
Unul in care nu prea mai exista privacy, unul in care aplicatii precum Facebook, Google si Microsoft (Windows Live) vor incepe din ce in ce mai mult sa monetizeze informatiile pe care le detin despre utilizatorii lor.