Daca stau sa ma gandesc, mai nimic nu a fost usor pana acum. Dupa ce am fost nascut, la 2 minute am adormit. Eram frant. La 1 an a trebuit sa invat sa merg. La 5 ani m-a pus mama sa invat germana dupa care m-a lasat singur la gradinita.
Mai departe treburile au continuat in acelasi stil.

Totul era imposibil. Si cu toate astea a mers.

Derulati inapoi in anul 1998/99/2000. Ganditi-va la Google – pardon – la cei doi baieti: Serghei si Larry. Ei si-au propus sa “organizeze informatia de pe internet”. Wow. Total imposibil pentru orice gandire normala a vremii respective.

Nu au facut ce au facut pentru bani, pentru faima sau pentru profituri ulterioare. S-au apucat sa faca o treaba buna. Asta le era focusul.
Acum, in 2010, putem spune ca au cam reusit. In ce masura? Nu stiu .. Si nici nu conteaza exact. Principalul este ca au reusit si ca intre timp au mai realizat 2 chestii: s-au distrat si au facut bani. Important e ca au reusit. La fel si Mark Zuckerberg. La fel si Bill Gates sau Steve Jobs.

De ce au reusit? Pentru ca au avut o viziune, un vis, un drum de parcurs. Si s-au tinut de acel drum.

Zilele astea ma simt cam … “anormal”. Sunt in jurul meu prea multi oameni care se complac in mediocritate si indiferenta. O stare pe care o justifica prin “am facut (sau voi face) tot ce pot” sau “nu am avut timp sa …”.

Ei bine, I have bad news for you people. That’s not enough. Nu e suficient – mai ales azi – sa faci doar tot ce poti. Suna ciudat nu?

Sa facem o analogie: lumea comunicarii s-a schimbat. Advertiserii nu mai detin controlul comunicarii, ci utilizatorii. Orice ar face acestia din urma in directia unei comunicari unidirectionale nu mai e suficient. Oricat de mult incearca.

La fel e si in vietile noastre personale si profesionale. “Fac to ce pot” nu mai reprezinta maximul. A devenit normalul. Expresia “fac to ce pot” nu mai e de actualitate. “Am facut tot ce am putut, dar am pierdut”. Da. Si? Ce vrei? O medalie? Nu exista coronite pentru locul 2. In scoala generala de fapt v-au mintit.

Azi, acum exista doar o cale. Fii cel mai bun, sau nu mai fi de loc.

Norma de comportament s-a schimbat.

Ar trebui sa ne schimbam si noi! Voi ce credeti?

In prezentare vorbeam despre faptul ca Chevrolet Tahoe a facut o campanie cu o componenta importanta de social media si user generated content in care a invitat utilizatorii site-ului in cauza sa produca propria lor versiune de spot pentru noul Chevrolet Tahoe. Am vorbit de multe chestii in prezentarea aceea, si am dat si niste cifre despre acea campanie.

… Anyways, cand am terminat ce am avut de spus, si m-am asezat pe scaun, Bogdana mi-a soptit:

“bai, nu sunt de acord cu tine. Userii aia au “trashuit” brandul Chevrolet rau de tot … si nu poti sa consideri campania un success. Le-a afectat prea tare brandul.”

(s-ar putea sa fie o variatie a celor supuse de Bogdana … e din aduceri aminte … voi corecta daca este nevoie)

Hmm … sa fie oare adevarat? Statisticile despre care vorbeam sunt cam asa:

• peste 30.000 video-uri uploadate pe site pe perioada campaniei (si bune si rele)
• multiple articole pe bloguri (mai ales negative) la adresa GM / Chevrolet Tahoe care vorbeau despre faptul ca GM habar nu are sa faca marketing online, ca nu stiu / nu isi dau seama ce li se intampla … etc
• comentarii nenumarate la posturile de pe bloguri
• abia in a doua parte a campaniei au inceput sa apara si ceva articole laudative si pozitive referitoare la succesul campaniei, dintre care cel mai insemnat este cel de pe Advertising Age care a vazut beneficiile campaniei si le-a pus intr-o lumina pozitiva.

Cu toate aste, cateva chestii sunt certe:

• site-ul a inregistrat un trafic recod, mult mai mult decat ar fi putut genera in mod direct orice campanie prin metode traditionale de comunicare online (bannere, emails, adWords, etc)
• pests 60% din vizitatorii site-ului de campania si-au continuat vizita pe site-ul cevrolet.com
• peste 30% dintre acestia au luat legatura mai departe cu un dealer Chevrolet din zona lor

In conditiile astea, putem spune ca toate elementele de web 2.0 si social media au contribuit la cresterea numarului de convesii pe site?

Cand vorbim despre social media, trebuie sa asumam din start ca produsul sau serviciul nostru va putea colecta si feedback negativ.

Intrebarea cheie este daca feedback-ul negativ pe care o companie il primeste in urma unei campanii social media este ceva rau, care trebuie ascuns, moderat, sters … samd.

Voi ce credeti?

Este pentru prima data in istorie cand s-a folosit sintagma “The King is dead. Long live the King”,  sau in versiunea ei franceza “Le Roi est mort. Vive le Roi”. (Limba franceza era limba principala a nobilimii si aristrocratilor englezi)

Dar nu vorbim despre istoria medievala in acest articol. Chiar deloc. Am facut acest intro pentru ca ma framanta de ceva vreme un nou subiect.

Web 3.0

Sa ve explic despre ce este vorba.

In 2005-2007 web 2.0 era buzz-word-ul de pe buzele tuturor. Peste tot se discuta despre transformarea webului dintr-un canal uni-directional de comunicare (web 1.0) intr-un dialog intre companii si utilizatori (web 2.0). Cea mai des intalnita sintagma era “Let’s start the conversation” sau “Join the Conversation”.

2008 pot afirma fara nici o ezitare ca a fost anul in care web-ul 2.0 a atins un prim nivel de maturitate, sau altfel spus tranzitia de la web 1.0 la web 2.0 s-a materializat. Da, nu zic prin asta ca toata lumea prezenta pe web (adica toate companiile) sunt web 2.0. Marea majoritate insa sunt … marea majoritate a celor care conteaza. Dell, Starbucks, Pepsi, Coca-Cola, Vodka Absolut, linii aeriene nenumarate … si multe alte companii pe care cu siguranta le omit.

Am batut ceva drum sa ajungem aici. Noi marketerii (atat clienti cat si agentii), consumatorii … cu totii am incercat sa ne adaptam acestei schimbari.

Ei bine, tocmai in momentul in care ar trebui sa fim victoriosi, bucurosi ca am realizat ce ne-am propus si sa profitam de avantajele pe care acest nivel de comunicare ni-l ofera … exact in acel moment se intampla neprevazutul. Apare (inevitabil dealtfel) o criza economica. Iar noi, marketerii dupa ce ne dezmeticim din zapaceala momentului auzim strigate de tristete si bucurie in acelasi timp.

Web 2.0 is dead. Long live Web 3.0

Da, realizam ce ni se intampla ceva. Nu intelegem insa foarte clar ce, si realizam ca aproape tot ce am invatat in ultimii 3-5 ani trebuie uitat, sau mai bine spus trebuie sa evolueze in mod substantial si rapid.

O luam de la capat. Invatam iar sa comunicam. Youtube nu mai imi place. Cand ajung acolo vreau deja sa gasesc filmulete care ma intereseaza … nu doar cele mai vizualizate filme de pe tot site-ul. Si asta se intampla deja.

Pe Google.com nu ma intereseaza sa gasesc mereu pe locul 1 acelasi site la cautarea dupa “apartamente noi in Bucuresti” Vreau sa vad mai in fata site-urile care ma intereseaza pe mine … si deja eu pot sa contribui la asta. Exista un search wiki. Pot sa comentez, sa il “urc” mai sus sau sa il sterg de tot …

Practic de la faza de comunicare bidirectionala internetul se evolua catre ceea ce vom numi generic Web 3.0. Acest web 3.0 va invata in permanenta ce place si ce nu fiecarui utilizator. Site-urile vor face un profiling permanent si vor afisa fiecarui utilizator informatiile pe care acesta se asteapta sa le vada .

Asa cum Tom Cruise in Mionrity Report muta fisiere pe un mare ecran tactil, asa vreau sa-mi fie si mie disponibila informatia pe web.

Web 3.0, web-ul care a trecut de la faza de comunicare bidirectionala intre advertiser si utilizator la faza in care eu, utilizatorul (consumatorul) am spus ce am avut de spus (in toata era web 2.0), iar el, advertiserul imi ofera exact informatiile, produsele si serviciile pe care le vreau si mai ales asa cum le vreau.

In conditiile astea cum mai comunicam? Cum mai “facem” advertising?

Si ok, sa presupunem pentru un moment ca nu suntem in vara lui 2009, ci la inceput de 2012. Web 3.0 este bine merci, ne-am obisnuit cu el si totul este OK. Stim sa comunicam, stim sa ne descurcam in aceasta noua lume digitala.

Intrebarea de baza pe care mi-o pun eu este:

What’s next?

Abordarea mea, a fost din totdeauna ceva de genul: “Guys, nu va stresati, chiar daca folositi voi sau nu Gmail, Google Analytics, Facebook, Twitter sau oricare alt serviciu “web 1.6 – 2.3″, oricum existenta voastra pe aceasta planeta lasa o urma. Si inca una mare. Nu stiu cati dintre voi au cel putin un card bancar … dar cu siguranta multi, daca nu chiar toti au cel putin un card, toti avem un pasaport, un permis de conducere … ca sa nu mai vorbesc ca mai nou cei care nu au decat un telefon sunt priviti un pic ciudat. Cum adica???!!! nu ai decat un singur numar de mobil?

Toate aceste documente sau lucruri fara de care numai putem practic trai, lasa in urma noastra o urma foarte precisa. CIneva, poate afla de exemplu despre mine, doar de pe internet enorm de multe lucruri, care odata puse cap la cap …  pot crea o imagine destul de clara despre ce am facut eu intr-un interval oarecare de timp. Ati auzit de Google History? Daca nu check it out. Login cu username si parola de Gmail.

Guys, I have news for you! Nu mai traim in secolul XVIII – XIX sa putem scapa neobservati. Daca cineva vrea sa vada cine, ce, cat, cand, unde, cum, cu cine si cat de des a facut ceva, … ei bine are cum, are cu ce.

OK, stiu, acum cu totii va intrebati daca este legal sa faca cineva acest lucru. Evident ca nu este legal. 

Dar nu despre asta vroiam sa vorbim. Pe mine ma pasioneaza statisticile si modul in care oamenii utilizeaza internetul – nu v-am spus nimic nou aici.

Intotdeauna am incercat sa inteleg de ce oamenii fac ceea ce fac pe internet sau pe un site, si cu cat am inceput sa urmaresc mai mult acest lucru, am inceput sa inteleg lucruri care dealtfel erau evidente. Nu am avut insa bucuria / placerea sa urmaresc astfel de interactiune intre user si site in cadrul unui proiect care sa fie atat de mare incat masa critica de utilizatori la nivel mondial sa existe.

OK, ma voi apropia de sfarsit ca am cam divagat. Ce urmeaza mai jos este un film demonstrativ al unui nou produs Facebook, pe numele sau de cod Palantir. Este vorba de un sistem in care putem vizualiza activitatea si interactiunile care se petrec pe Facebook … la nivel mondial. Da, este legal tocmai pentru ca nu identifica persoane individuale. E cool.

Cred ca este prima chestie iesita din tipare pe care o fac oamenii lui Mark Zuckerberg de la scandalul Facebook Beacon.

Ce imi place mult este numele care l-au ales si care este unul extrem de sugestiv: Palantir, care inseamna in traducere libera “bolul de cristal”. 

Gata. Nu va mai plictisesc cu povestile mele, va las cu filmul, dar va rog sa imi spuneti ce credeti despre initiativa, feelings, opinions … ce vreti voi.

Later edit: in timp ce scriam articolul, Robert Scobel a dat un tweet: “I recently started using Facebook again. 60%+ of my friends’ updates? They come from Twitter. Now you know why FB wanted to buy Twitter.”

.

Orice noua initiativa in domeniul web-ului social si 2.0 este binevenita, si nu vor face decat sa contribuie la cresterea atentiei de care se bucura internetul ca un element in mixul de media.

Desi retelele sociale precum Facebook sau Myspace au inca probleme legate de modul in care vor reusi sa faca profitabile asemenea site-uri, au inceput sa apara retele sociale dezvoltate de marketeri de renume. Este voba de Pepsi si Starbucks.

Starbucks este intr-o oarecare scadere a vanzarilor, si umbla zvonul ca gustul cafelei de la McDonalds este mai bun. Pentru a incerca sa-si amelioreze serviciile oferite catre clienti si indirect sa creasca vanzarile Starbucks a lansat recent „My Starbucks Idea” – un site social in care utilizatorii sunt invitati sa isi expuna ideile referitoare la modul prin care compania ar putea inbunatatii serviciile pe care le ofera. Site-ul este total interactiv si pe langa adaugarea de idei noi, se poate vota si comenta pentru initiativele cele mai interesante. Site-ul promite deasemenea si un mod de „urmarire” a punerii in practica a celor mai de succes idei.

Pepsi, nu se lasa mai prejos si a lansat acum cateve zile o retea sociala numita Yonivers, care isi propune sa adune comunitatea din jurul fotbalului european. In mod ciudat insa, conform cu anunturile aparute in presa, site-ul nu va fi inca lansat in Europa. Desi ofera o modalitate bizara de inscriere, si presupune imediat ce te-ai inscris ca esti un fan inrait al fotbalului, site-ul are sanse mari de success avand in vedere ca are ca tematica principala un sport ai caror suporteri sunt extrem de inversunati.

Pe curand.

Cu timpul si cu cresterea semnificativa a numarului de persoane cu care intram in contact, singura metoda viabila de a avea toate aceste informatii de contact la indemana a fost sa ma indrept catre tehnologie. Asa se face ca astazi am un “rolodex online” de contacte care numara … multe persoane. Cu unii nu am mai vorbit de multa vreme, pe altii nu mai vreau sa ii vad … deh, se intampla, dar ce ma bucura cel mai tare este ca de fiecare data cand imi trebuie un numar de telefon sau o adresa de mail o am la indemana.

In ultimii ani, retelele sociale si site-urile de business networking au crescut intr-un ritm ametitor. In timp mi-a facut conturi la unele dintre ele, si pe parcursul procesului de inregistrare am ajuns la punctul in care mi se cerea sa-mi adaug prietenii, sau sa trimit invitatii celor pe care ii cunosc.

Puterea pe care o au retelele sociale si site-urile de business networking o poti utiliza la adevarata ei valoare numai daca ai o retea care a atins o masa critica. De ex. pe LinkedIn, degeaba ai un cont si 10 persoane in retea. Nu iti foloseste la nimic. Oricum pe cei 10 ii cunosti foarte bine, si poti comunica oricand cu ei in mod direct. Nu iti trebuie LinkedIn. Cand ajungi insa la un numar mai ridicat de contacte, incepi sa vezi beneficiile de a fi „conectat” cu lumea.

Se zice ca toti oamenii de pe aceasta planeta sunt „conectati” intre ei la nivelul 6. Acest principiu se numeste „Six degrees of Separation”

Asta inseamna ca prin intermediul prietenului prietenei fratelui vecinului cumnatului verisorului colegului meu de scoala eu as putea ajunge la orice persoana de pe lumea asta, incepand cu Bill Gates sau Larry Page si terminand cu George Bush sau Bill Clinton. Exista chiar si o aplicatie Facebook care verifica acest principiu, si anume la ce distanta te aflii tu, ca utilizator de Facebook fata de dezvoltatorul aplicatiei. De exemplu eu sunt la 5 persoane distanta de Karl Bunyan, dezvoltatorul acestei aplicatii.

Pentru a te ajuta in „munca” de a-ti cladi reteaua, site-urile sociale au introdus un serviciu prin care ei se conecteaza la contul sau conturile tale de webmail si cauta automat printre persoanele carora le-ai scris sau care ti-au scris pentru a identifica care dintre ei sunt deja membrii, dupa care iti afiseaza o lista cu cei care au deja un cont pe respectiva retea. Destul de simpatic.

Aici apare problema si intrebarea de baza. Cine detine in fapt toata baza de date pe care tu te-ai chinuit mult sa ti-o cladesti? Gigantii web sustin fara a clipi ca utilizatorul este intotdeauna proprietarul acestor contacte, si ca intotdeauna poti sa exporti contactele aflate in conturile de Gmail sau Yahoo mail. Singurul care „pe fata” zice una si in fapt face altceva este Microsoft.

Incepand din vara trecuta, Microsoft a inceput sa trimita scrisori „de amenintare” companiilor web nou lansate si care ofera utilizatorilor posibilitatea de a se conecta la Hotmail pentru a importa lista de contacte, cerandu-le sa renunte al asemenea practici. Cu toate astea, tot Microsoft ofera si o „alternativa” … care sustine ca poate permite site-urilor externe sa accesez Hotmail numai daca acestia agreaza sa ofere platforma MSN Messenger clientilor lor, platind o modica suma de 25 centi per utilizator pe an. Evident se ofera si posibilitatea de a elimina complet „taxa”, daca site-ul accepta ca MSN Messenger sa fie furnizor exclusiv de astfeld e servicii.

Microsoft sustine ca singurul motiv pentru care a introdus asemenea limitari este protectia persoanei si a informatiilor personale, cu toate astea miscarea MSN dovedeste odata in plus de ce Google este leader de piata la multe capitole in timp ce Microsoft nu.

Intr-o incercare de a crea un standard si a implementa o metoda simpla de a „porta” datele pe care le colectam si stocam online ca utilizatori, o serie de companii printre care se numara nume rasunatoare precum Google, Facebook, Yahoo! … si chiar si Microsoft, au demarat un proiect intitulat „Grupul de lucru pentru portabilitatea datelor” (eng. Data Portability Workgroup”).

Finalitatea acestui grup va fi sa emita un standard tehnic (blueprint) referitor la modul de programare, functionalitati si mod de implementare al conceptului de portabilitate a datelor precum si o politica a acestui standard, care are ca scop sa definieasca cadrul legal si social in care portabilitatea datelor sa se realizeze intr-un mod sigur.

Ok, suna complicat si teoretic. Ce inseamna in practica, pentru utilizator implementarea unui astfel de sistem? Sa luam un exemple concret: Am niste poze incarcate pe Flickr, am gasit pe Adobe.com o versiune online a Photoshop care imi permite sa le editez. Cum fac?

1. Ma duc pe adobe.com si ma autentific pe versiunea online a Photoshop;
2. Adobe imi cere permisiunea sa incarce pozele mele de pe alte site-uri;
3. Flickr imi cere mie acceptul sa trimita pozele mele catre Adobe;
4. Eu agreez;
5. Adobe imi arata pozele pe care le am pe Flickr si imi permite sa le deschid in versiunea online a Photoshop, sa fac mici modifcari la ele si ulterior sa le salvez. Evident modificarile se pot regasi pe Flickr;
6. Toate cele de mai sus se intampla fara ca Adobe si Flickr sa aiba vreun contract sau alta intelegere de partajare de date, cu exceptia standardului de portabilitate a datelor.

Genul acesta de colaborare online, mi se pare ca este adevarata definitie a Web 2.0 … sau probabil ca este Web 3.0 si nu imi dau eu seama, insa cu certitudine este genul de colaborare online la care visez de ceva vreme.

Chris Saad, fondatorul acestui grup de lucru spera ca pana la sfarsitul acestui an vom avea o prima versiune de standard.

Prima data cand am dat cu nasu’ de internet a fost in 1993 sau 1994, cand „mi-am facut” prima adresa de mail la fostul meu liceu. Mai tarziu am avut acces de la un prieten care platea 100 dolari pentru 10 ore de acces dial-up. Imi facusem un obicei sa ma duc pe la el sa ma mai uit pe ici pe colo la diverse site-uri. Nu ca ar fi fost prea multe la vremea aceea. Mai tarziu, prin 1996-1997 m-am angajat la un provider de internet ca sa am acces gratuit.

Fac un salt in anul 2008 si ma uit la internetul de astazi. Plin de site-uri pe care abunda informatia mai mult sau mai putin utila. YouTube, Google, Twitter, Facebook, LinkedIn sunt doar cateva din destinatiile pe care le poti vizita astazi pe internet. Practic, oricine care are ceva de spus isi poate porni un blog in mai putin de 5 minute, iar daca ai doar 4 minute la dispozitie poti gasi cu siguranta pe YouTube un filmulet distractiv.

Va intrebati poate de ce vorbesc despre toate acestea? Pentru ca toate site-urile enumerate, precum si multe alte milioane pe care nu le-am amintit au un lucru in comun. Acela ca sunt Gratis pentru utilizator. Cu alte cuvinte nu iti trebuie decat un calculator si o conexiune internet si poti sa ai acces la toate aceste site-uri in mod gratuit. Cu siguranta multi dintre voi aveti un profil pe LinkedIn sau pe FaceBook, sau ati folosit recent Google pentru a gasi o informatie de care aveati nevoie. Nu a fost nevoie sa platiti nimic pentru ca ati folosit aceste site-uri.

Asta este frumusetea internetului si mai ales a noilor aplicatii Web 2.0. Cu toate acestea, am trecut cu totii in urma cu scurta vreme prin boom-ul si caderea dot com, iar acum, cand toate aceste site-uri ofera produse sau servicii in mod gratuit, au inceput sa apar speculatii despre posibilitatea ca ne indreptam catre un nou bubble dot com.

Desi comanii precum Facebook sau Google sunt valorizate la niste sume pe care ne este greu sa le cuprindem cu gandul, acestea au gasit un mijloc de a produce bani, iar daca ne gandim doar la Google acesta a reusit cu programul adWords sa devina profitabil. Practic marea majoritate a acestor business-uri Web 2.0 supravietuiesc prin publicitate. Cum este posibil asa ceva?

Oamenilor nu le place publicitatea. Atat de mult nu ne place, incat in pauzele publicitare de la filmele de la TV mergem sa ne facem un sandwich sau sa rezolvam o mica treaba prin casa, iar cand navigam pe internet, am invatat sa evitam bannerele cu privirea. Pur si simplu nu vedem acel mare banner rosu si clipitor din partea de sus a paginii.

Asta inseamna ca publicitatea nu este eficienta. Deci nu merge. Daca publicitatea nu merge, intrebarea este ce merge?

Continutul original. Faptul ca scriem pe un blog, ca incarcam un video pe YouTube sau ne cream profilul pe LinkedIn se traduce prin creerea de continut original. Fie el sub forma de text, imagini, audio sau video. Practic noi la momentul in care interactionam cu oricare dintre site-urile amintite investim in continut, pentru a il oferi in mod gratuit utilizatorilor internetului.

Aceasta investitie in continut porneste un dialog cu cititorii care ulterior duce la formarea de comunitati virtuale in care incep sa se dezvolte relatii, tot virtuale intre persoane, de multe ori necunoscute. Evident, exista voci care spun ca aceste comunitati virtuale nu sunt trainice, nu se bazeaza pe nimic si nu vor rezista, insa din ce in ce mai multe studii arata ca participantii in comunitati virtuale incep sa dezvolte sentimente la fel de puternice pentru membrii comunitatilor virtule ca si cele pe care le au fata de membrii cercului lor prieteni.

Eu cred in aceasta teorie. De exemplu, pentru mine conteaza ce credeti voi, cititorii mei despre ce scriu eu pe blog. Scriu un post in fiecare zi inainte de a ma culca, iar dimineata vin sa vad daca au aparut reactii. Ma bucura fiecare comentariu si fiecare preluare pe alte bloguri. Iar daca se incheie ziua fara nici un comentariu la un post, ma intreb ce nu a fost OK, de ce nu a „placut”.

Ei bine, totul suna frumos, dar unde apare profitul in ecuatia Web 2.0? Cum pot companii precum Google sau FaceBook sa faca profit in cazul in care ofera ceva gratuit. Este vorba de teoria reciprocitatii. Este natura umana ca atunci cand primim ceva in mod gratuit sa avem dorinta de a rasplati efortul celui care ne-a oferit acel ceva. Si nu va ganditi la bani.

La momentul actual, multe companii de top, incearca sa inteleaga care sunt avantajele pe care le ofera platformele Web 2.0 si cum pot transforma aceste noi oportunitati in succese si surse de profit.

Este greu de explica in cuvinte de ce un blog este un canal de comunicare profitabil pentru o companie. Cand incepi sa explici cum ar putea face o companie pentru a transforma un blog intr-un model de business profitabil prima reactie pe care o vei vedea este cea de teama de a se comite la un aport continuu si substantial in ceea ce priveste dezvoltarea de continutul nou si original. Iar cei care nu realizeaza asta de la inceput, de obicei abandoneaza blogurile destul de repede.

Companiile inca asteapta sa vada studii de eficienta a blogurilor, video-urilor YouTube sau podcast-urilor. Intrebarea care ar trebui sa si-o puna aceste companii este Cum masori eficienta unui Manager de Business Development? Pentru un business development manager nu avem nevoie de studii de eficienta. Il angajam pentru ca stim ca va produce rezultate.

Ne aflam intr-un mare proces de transformare. Transformare a business-ului, a comunicarii, a interactiunii si a modului in care gasim, promovam si slectam informatia. Practic nimic nu este nou. Sunt aceleasi lucruri pe care le avem de facut, in fiecare zi. Doar modul in care le facem s-a schimbat.

In esenta totul este Gratis astazi si indirect nimic nu este. Google ofera in mod gratuit Google Analytics, dar clientii care isi cheltuiei banii pe o campanie adWords, vor putea vedea exact ce este eficient si ce nu si in mod evident, vor optimiza si vor cheltui si mai mult pe adWords dupa o optimizare in cunostinta de cauza.

Ce ofera Google gratis ca pana la urma nu inteleg. Eu vad o parghie de a dezvolta un business, o oportunitate de a convinge un om sa cumpere mai mult dintr-un produs. Nu vad nici un produs oferit Gratis.

Si totusi, nu costa bani, in mod direct.

Pe 13 Decembrie 2007, a aparut pe YouTube un video intitulat “The Davos Question”, un filmulet care ne invita sa ne manifestam propria opinie referitor la cum am putea face lumea mai buna in 2008. Extrem de profesionist realizat, filmul foloseste diverse “vedete” YouTube.com pentru a transmite un mesaj simplu: “Trimite-ne un raspuns video despre cum ai face tu lumea un loc mai bun in 2008 iar liderii globali participanti la Davos iti vor raspunde.”

Desi lansat in urma cu numai 3 zile, filmul a inregistrat aproape 300.000 vizualizari si are deja 1385 comentarii si 79 raspunsuri video.

O campanie de promovare a unui eveniment mondial care a ales calea perfecta pentru a comunica cu generatia tanara si a o motiva sa se implice intr-o cauza nobila.

Va las in compania filmului.

Cu toate astea, se pune problema pana unde permitem unui site web sa colecteze si sa detina informatii personale despre noi. Si nu neaparat ce informatii detine, ci mai ales faptul cum aceste informatii sunt folosite.

Spre exemplu Google: s-a lansat ca o companie mica, iubita de toata lumea si care ofera foarte multe aplicatii web folositoare, gratuite dar care sunt insa integral hostate pe serverele companiei.
De-a lungul anilor m-am indragostit si eu de multe din aceste aplicatii precum Google Calendar, GMail, Google Desktop, Web History, iGoogle sau Google Toolbar.
Daca cineva ar intersecta insa toate informatiile obtinute prin intermediul aplicatiilor mentionate, ar avea o idee foarte clara despre mine. Ce imi place, ce citesc, cati oameni cunosc si care sunt adresele lor de e-mail, ce documente am pe computer si cate ore munces in fiecare zi.

Google detine despre mine, un volum foarte mare de informatii extrem de detaliate, care ar permite motorului de cautare sa raspunda la cautari de genul: “Ce sa fac maine?” sau “Ce job sa imi caut?“. Toate acestea in conditiile in care Google a devenit intre timp o companie publica, care are obiective agresive de dezvoltare si care trebuie sa ia decizii majore referitoare la viitorul sau.  

De altfel, Eric Schmidt, CEO Google, a sustinut cu diverse ocazii ca viziunea companiei sale cu privire la publicitate este aceea de a crea o platforma unica, prin care advertiserii sa poata cumpara search, bannere, radio, presa, TV,  … pe scurt, orice tip de media de care ar avea nevoie.
Adica intr-un viitor oarecare Google va incepe si el sa foloseasca toate informatiile acumulate de la utilizatorii sai. Toate aceste reclame pe care Google vrea sa le vanda vor trebui bine targetate catre utilizatori pentru a obtine o eficienta maxima.

Viitorul?
Unul in care nu prea mai exista privacy, unul in care aplicatii precum Facebook, Google si Microsoft (Windows Live) vor incepe din ce in ce mai mult sa monetizeze informatiile pe care le detin despre utilizatorii lor.

In 2007 compania Intel Corp. s-a hotarat sa-i dea o mana de ajutor reginei prin intermediul tehnologiei secolului 21. La prima vedere un act civic laudabil in fapt insa o campanie de comunicare extrem de ingenioasa a celor de la Intel. Obiectivul – promovarea marcii Intel.

Reprezenatntii Intel vor porni la drum prin Marea Britanie si ii vor filma pe locuitorii dornici sa adreseze un mesaj de Craciun natiuni, ca raspuns la mesajului reginei -ganduri despre evenimentele majore ale anului: de la Facebook la inundatii sau de la ultima versiune a Harry Potter la reintoarcerea Spice Girl… Din toate filmarile, Intel va compila “primul mesaj democratic al poporului” care va fi postat pe site-ul Intel UK in data de 18 decembrie 2007 a anuntat purtatorul de cuvant al companiei.

Un raspuns scurt pe 2(.0) care va include si vocea celor care se hotarasc sa se inregistreze singuri si sa uploadeze fisierul mpeg, avi or wmf pe site-ul Intel!

Intentia celor 3 televiziuni de top britanice (ITV, Channel 4 si BBC), este de a lansa in vara anului viitor Kangaroo - o televiziune internet care sa competitioneze YouTube.

Serviciul isi propune sa fie de natura comerciala, acceptand reclame atat in programele difuzate pe internet (spot video inainte sau in in timpul emisiunii) cat si bannere in pagina cu playerul video. Fiind un joint-venture, este de asteptat ca veniturile din publicitatea pe acest canal media sa fie partajate intre cele trei televiziuni.

Serviciul Kangaroo va oferi atat programe de televiziune gratuite, finantate prin publicitate, cat si programe in sistem “pay-per-view”. Programele vor fi disponibile prin intermediul unui site web unic celor trei si vor putea fi vizionate prin descarcarea unui player video proprietar.

Privind din punctul de vedere al marketerului online, eu vad un singur impediment in aceasta mecanica a proiectului, si anume aceea ca un video vizualizat cu un software nu este “partajabil” in lumea virtuala, facand practic imposibila dezvoltarea virala a proiectului.

In opinia mea, unul din elementele de succes ale YouTube, este acela ca ofera posibilitatea oricui de a integra un clip video in propriul site intr-un mod natural, deschizand astfel usa unei dezvoltari virale fara limite.

Care este avantajul si beneficiul Google? Simplu: Isi vor ridica calitatea informatiiei locale disponibile pe Google Maps (prin user generated content), vor satisface mai bine clientii si in felul acesta vor castiga market share in fata diviziei online Yellow Pages.

Aceasta noua functionalitate m-a facut insa sa ma gandesc retrospecitv la evolutia acestei companii si caut elementul comun al tuturor produselor Google de succes: Google a inovat in timp ce altii i-au copiat!

Iata cateva idei de baza, care definesc inovatia Google
1. Impreuna suntem mai destepti decat singuri
Imaginea inventatorului cu ochelari fumirii si lentile groase care lucreaza in subsol pana noaptea tarziu, in speranta ca va descoperi un nou produs extraordinar este usor perimata…
Larry Page si Sergey Brin au avut curajul sa transforme / reinventeze?lumea motoarelor de cautare si sa dezvolte aplicatia Google in echipa. Cu toate acestea, elemente ei fundamentale (analizarea linkurilor catre un site) care ruleaza pe servere de performanta medie si joasa au ramas si astazi neschimbate.

2. Pionieratul intr-un domeniu nu-ti garanteaza pozitia de leader
Teoria primului venit este un mare cliseu. Marile inovatii (mai ales cele tehnologice) tind sa fie mai degraba conservatoare in faza lor de inceput.
Yahoo, avea in 1998 un motor de cautare si nu isi dorea nimci mai mult. Era unul unul dintre pionierii acestui domeniu si ocupa confortabila pozitia de leader.
Google, a fost un produs destul de conservator, caruia i-au trebuit 3 ani pentru a se defini (1995 – 1998) si mintea vizionara a lui Andy Bechtolsheim?care le-a dat celor 2 inovatori primul cec pentru a pornii pe propriile picioare.

3. Succesul (pe termen lung) nu provine neaparat dintr-o idei geniala
Linus Paulin?sustinea ca singura metoda de a avea idei bune este aceea de a avea multe idei. De acord. Nu putem genera permanent numai idei geniale si usor de implementat.
Inovatia Google a constat in faptul ca desi in Septembrie 1998 (la infiintare) nu avea un motor de cautare perfect a inceput sa proceseze site-uri in timp ce a continuat sa se imbunatateasca. In doar 5 luni de la lansare Google procesa deja 500.000 de cautari pe zi. Aceeasi strategie au aplicat-o si ulterior si in dezvoltarea globala a companiei.

4. Idee vs. Inovatie
Cei mai multi oamenii (la fel ca si cele mai multe companiile) cred ca exceleaza atat la idei cat si la inovatii. In fapt suntem buni fie la una fie la alta…
Multe companiile care au aplica idei extraordinare (intr-un ritm ametitor) n-au facut fata schimbarii si au falimentat. Google a inteles rapid acest principiu, si a ales sa inoveze (intr-un ritm mai lent) aducand in permanenta elemente noi care “sparg gura targului”.

5. Daca ai o idee buna, nu o”ascunde”.
Multi oameni care au o idee buna o tin “ascunsa” de teama sa nu le-o fure cineva. O teama naturala as zice eu, dar care, te indeparteaza definitiv de orice sansa de succes. Din curajului confruntarii reusim sa ne imbunatatim viziunea si sa ne perfectionezi idea.
Google a avut curajul sa-si prezinte concetpul inca din perioada initiala unor nume mari precum Yahoo sau Sun MicroSystem. Nu s-au temut ca li se va copia ideea ci au perseverat in a inbunatatii platforma de cautare. Au inovat si inventat de fiecare data.

Si ca sa inchei acest post destul de lung cu un zambet …

6. Cand vorbim de inovatie vorbim despre “cum sa incalcam regulile” … asa ca va rog sa ignorati cele de mai sus.

Eu zic ca suntem inca la “Web 1.82″ …

Va las in compania unui video care m-a pus pe ganduri. Mesajul?este clar: prin Google, YouTube, Flickr, Facebook, Myspace, Linkedin, …?webul a fortat redefinirea comunicarii si a interactiunilor sociale.

Engagementul este, o unitate de masura pe patru nivele: Implicare, Interactiune, Intimitate si Inflenta.

Implicarea se defineste prin numarul de vizite pe site / timpul petrecut / pagini vizitate / trasee de navigare prin site si se masoara prin solutii de analiza web precum Google Analytics sau Omniture Site Catalyst.

Interactiunea se defineste ca modul in care consumatorii intra in contact direct cu produsul (recenzii de produs, comentarii pe bloguri, discutii pe forumuri) la modul general continut generat de utilizatori sau CGU si se masoara prin intermediul platformelor de comert electronic si platformele de media sociala.

Intimitatea se defineste prin exprimarea de opinii emotionale si sentimente ale consumatorilor referitoare la produs si se masoara prin sondaje in centrele de relatii cu clientii si prin campanii de audit de Brand.

Influenta se defineste prin raitingurile de produs, afinitatea catre brand, linkuri si continut trimis catre prieteni, posturi pe bloguri foarte vizirtate si se masoara prin sondaje in centrele de relatii cu clientii, monitorizari de brand.

Succesul unei campanii online deriva din capacitatea de a imbina cele 4 nivele de engagement.

Daca obiectivul campaniei este de a crea brand awarness pe linga elementele clasice de publicitate si comunicare vom urmari cu mare atentie continutul creat de utilizatori.

Cand obiectivul este de generarea de tranzactii electronice (ca de exemplu in cazul unei magazin virtual) este foarte importanta monitorizarea continutului generat de utilizatori (recenziile clientilor) intrucat acestea vor influenta direct decizia de cumparare a altor utilizatori.

Cand obiectivul este crearea unei preferinte pentru brand se monitorizeaza implicarea si referintele de la siteurile externe pentru a putea identifica sursele principale de influenza (liderii de opinie).

In cazul in care obiectivul este cresterea loialitatii analizam clientii fideli, comentariile pozitive si intentia lor de a recomanda site-ul anturajului lor.

Daca acum 4-5 ani, publicitatea pe internet se reducea la un oarecare numar de afisari cumparate pe cele mai vizitate site-uri, iar clientii erau fericiti cu faptul ca in perioada campaniei traficul lor a crescut cu x%, marketingul interactiv de astazi a evoluat.

Clientii care vor sa fie leaderi in aceasta noua piata trebuie sa-si intareasca capabilitatile de analiza ale vizitatorilor site-ului si sa invete ca discutiile unidirectionale de la advertiser catre consumator nu mai functioneaza.

Sa incepem dialogul!

In era retelelor sociale, publicitatea si marketingul interactiv nu mai inseamna doar cumpararea unui milion de bannere cu speranta ca vom avea o rata de click de 0,5% din care 1% vanzari.

Putem dezvolta campanii inovative, care implica vizitatorii si care cu investitii minore inregistreaza un mare succes.

Iata un exemplu al aspectului viral al unei campanii pe YouTube:
Un adolescent din Londra a postat in data de 2 noiembrie 2007 un clip video prin care ii invita pe vizitatorii YouTube sa prezinte 3 locuri favorite din orasul lor. Nimic deosebit pana aici.
In data de 17 noiembrie (la doar 15 zile de la publicare) clipul fusese vazut de aproximativ 250,000 ori … iar astazi, 18 noiembrie, la ora la care scriu acest post:
- numarul vizualizarilor depasea 308,000
- existau 59 de raspunsuri video, 1.172 rating-uri si 1.665 comentarii text.

Pentru a evalua eficienta acestei campanii vom traduce interactiunile clipului cu vizitatorii in sume de bani. Consideram ca:
- cele 300.000 vizualizari ar avea un cost echivalent de media de 3.000$;
- orice rating al video-ului nostru valoreaza 1$;
- orice comentariu text valoreaza 2$;
- orice comentariu video valoreaza 25$

Rezulta cam am avut un total de 2.896 interactiuni si un ROI (retun on investment) de 196%

Not bad for a $0 media investment!

P.S. Pentru un caz similar intr-o campanie de bannere, cu aceeiasi investitie (de 3.000$) am fi obtinut 1.500 interactiuni si am fi avut 600 rating-uri, 855 raspunsuri text si 4 raspunsuri video, deci un ROI de -20%.